10 octombrie 2014

Nocturna sufleteasca

Si am incercat sa il manjesc. Cum am putut. Cat m-am priceput. A ramas intact.
Ciocane am dat in el sa il sparg, sa il crap, sa il scap. Si de spart nu a vrut.
Apoi, cu ultime sfortari, am tras de el, de-a lungul si de-a latul... sa sfasii o bucata, sa rup cu el pamantul. Mai tare s-a inaltat.
In mare l-am uitat. S-a intors cu valurile sa imi inunde tarmul.        

Ii urlu disperata sa plece si sa ma lase sa traiesc. Mai tare imi vibreaza, mai hotarat pulseaza.
O ultima incercare de abandon am vrut. Sa-l las la intamplare. Sa fug. Sa-l pierd. Sa-l uit. Se tine dupa mine. Nu am unde sa ma ascund.

De suflet este vorba.

Acest ultim amarat, ce nu vrea sa ma lase sa fiu, sa plec, sa nu o iau de la inceput. Atata incapatanare si indarjire - se agata, in continuare, ca scaiul dupa mine. Il port, ce pot sa fac... neinsufletita-n viata se pare ca nu ma lasa. Si ii explic mereu ca nu-i aceasta lumea in care o femeie sa aiba sentimemte, ca viata e nedreapta cu cei ce inca-l poarta. Si sufletul meu bleg nu vrea sa ma inteleaga. - MSZ

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...