18 octombrie 2014

Preambul pentru a doua despartire

Poveste reala

Trei dimineata. Deja era vineri. Numarul lui. Raspund, desi nu merita, dar eram atat de zapacita si de socata incat nu am mai gandit ce fac.
Eu: Alo! Ce s-a intamplat?
El (suspinand): Buna! Scuze ca te-am deranjat la ora asta.
Eu: In fine, ce s-a intamplat? Ai patit ceva?
El: Sunt un dobitoc!
Eu: Ce ai facut?
El: Sunt un dobitoc!
Eu: Nu inteleg. Zi-mi ce s-a intamplat!
El: Sunt un dobitoc!
Eu (deja nervoasa si dandu-mi seama ca tot continua sa spuna acelasi lucru): Asta stiu. Spune-mi de ce m-ai sunat dupa atata timp. Sa imi spui ceva ce stiu, deja?
El (cu glas stins): Sunt un dobitoc. Te vreau inapoi.
Eu: Poftim?!
El: Stiu ce ti-am facut. Sunt un dobitoc, dar te vreau inapoi. Mi-am dat seama ca vreau sa fiu cu tine.

Restul dialogului nu mai conteaza.

Telefoanele de la trei dimineata, dictate de aburii alcoolului nu schimba povestea, durerea si, uneori, ranile nu pot fi vindecate, ci doar zgandarite. Doar ca noi, oamenii, simtim nevoia sa ne ranim si a doua oara pentru a ne convinge sa nu ne mai intoarcem pe un drum niciodata. - MSZ

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...