27 august 2015

Stiti, eu vreau o altfel de fericire! Nu aveti in magazin asa ceva

Sa imi mai fac o serie de dusmani (desi nu inteleg de ce ar trebui cumva, cineva sa se simta vizat de alegerile si parerile mele)

Am o mare rugaminte: Daca vreodata voi fi disperata, nedormita, lesinata dupa vreo pereche de pantofi, o geanta, o rochita sau orice prostiuta dintr-asta care ar costa nesimtit de mult fata de utilitatea pe care o are, va rog sa ma impuscati! Cred ca voi atinge apogeul disperarii si al depresiei abia in momentul in care fericirea mea, zambetul meu si multumirea mea vor lua forma vreunui astfel de obiect.

N-am sa inteleg niciodata apetitul femeilor dupa genti de mii si zeci de mii de euro care in afara ca sunt scumpe nu au nicio calitate (nu te fac nici mai desteapta, nici mai frumoasa, nu te transporta nicaieri etc.), dupa pantofi chinuitori (da, este foarte important ca piciorul si postura ta sa aiba parte de calitatea unor perechi de incaltari, dar sunt niste monstruozitati cu un calapod oribil pe care unele dau sute sau mii de euro) si haine care in afara ca iti acopera trupsorul, ca orice alta carpa, nu au nicio justificare pentru cat costa.

Bijuteriile, ceasurile - sunt investitii. Masina - ok, poate fi un lux (la cat costa benzina), dar macar aia te duce din punctul A, in punctul B, iti tine de cald, te ferest de ploaie etc..

Sunt unele atat de incantate cand reusesc sa isi ia o gentuta, un pantofior, o hainuta la supra-supra-supra-pret, care nu doar ca sunt oribile si, de fapt, mult mai ieftine (sa platim brandul, nu?), dar mai sunt si copiate si vezi modelul pe oricine, aproape oriunde, incat ma sperie ca ar putea spalarea asta pe creier sa ma atinga si pe mine. (pare ciuma)

Cand am inceput sa devenim fericite prin si cu asa ceva? De ce?
Sunt atatea locuri pe care putem sa le vedem, atatea cursuri si lucruri noi de invatat, atatea senzatii si experiente de trait... incat mi se pare ridicol si mediocru sa ne multumeasca inimile niste bucati de panza, de material, de piele a unui animal.

... sau poate ca suntem prea triste, pentru ca nu mai stim cum e sa fim iubite - sau niciodata n-am stiut-, pentru ca ne imaginam ca doar astfel invesmantate si accesorizate valoram ceva, atragem priviri, starnim reactii. Pacat! - MSZ

Niciun comentariu:

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...