Treceți la conținutul principal

Stiti, eu vreau o altfel de fericire! Nu aveti in magazin asa ceva

Sa imi mai fac o serie de dusmani (desi nu inteleg de ce ar trebui cumva, cineva sa se simta vizat de alegerile si parerile mele)

Am o mare rugaminte: Daca vreodata voi fi disperata, nedormita, lesinata dupa vreo pereche de pantofi, o geanta, o rochita sau orice prostiuta dintr-asta care ar costa nesimtit de mult fata de utilitatea pe care o are, va rog sa ma impuscati! Cred ca voi atinge apogeul disperarii si al depresiei abia in momentul in care fericirea mea, zambetul meu si multumirea mea vor lua forma vreunui astfel de obiect.

N-am sa inteleg niciodata apetitul femeilor dupa genti de mii si zeci de mii de euro care in afara ca sunt scumpe nu au nicio calitate (nu te fac nici mai desteapta, nici mai frumoasa, nu te transporta nicaieri etc.), dupa pantofi chinuitori (da, este foarte important ca piciorul si postura ta sa aiba parte de calitatea unor perechi de incaltari, dar sunt niste monstruozitati cu un calapod oribil pe care unele dau sute sau mii de euro) si haine care in afara ca iti acopera trupsorul, ca orice alta carpa, nu au nicio justificare pentru cat costa.

Bijuteriile, ceasurile - sunt investitii. Masina - ok, poate fi un lux (la cat costa benzina), dar macar aia te duce din punctul A, in punctul B, iti tine de cald, te ferest de ploaie etc..

Sunt unele atat de incantate cand reusesc sa isi ia o gentuta, un pantofior, o hainuta la supra-supra-supra-pret, care nu doar ca sunt oribile si, de fapt, mult mai ieftine (sa platim brandul, nu?), dar mai sunt si copiate si vezi modelul pe oricine, aproape oriunde, incat ma sperie ca ar putea spalarea asta pe creier sa ma atinga si pe mine. (pare ciuma)

Cand am inceput sa devenim fericite prin si cu asa ceva? De ce?
Sunt atatea locuri pe care putem sa le vedem, atatea cursuri si lucruri noi de invatat, atatea senzatii si experiente de trait... incat mi se pare ridicol si mediocru sa ne multumeasca inimile niste bucati de panza, de material, de piele a unui animal.

... sau poate ca suntem prea triste, pentru ca nu mai stim cum e sa fim iubite - sau niciodata n-am stiut-, pentru ca ne imaginam ca doar astfel invesmantate si accesorizate valoram ceva, atragem priviri, starnim reactii. Pacat! - MSZ

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

... si iti multumesc

Nu ti-am inteles absenta. Nu ti-am cunoscut prezenta. Surd ai fost rugamintilor mele si mut te-au gasit dorintele mele. Ai secatuit pana cand m-ai transfigurat. Ai luat pana cand m-ai lasat a nimanui... Si iti multumesc!

Acum am inteles sa iti fiu recunoscatoare. Fara durerea ce atunci ai sadit-o in mine nu ar fi rasarit nicicand cea care astazi stie. Am invatat sa ma tin completa in lipsa oricui, pentru ca oricum imi apartin mie in totalitate. Am putut sa ma intregesc prin mine si cu mine, in strigate infundate in perne noaptea, in lacrimi siroaie dimineata, in dupa-amiezi lipsite de vlaga. Pana cand in acea zi, neasteptata, dar indelung ceruta, m-am privit in oglinda si am hotarat sa ma opresc si sa incep sa ma iubesc. Mi-am privit ochii grei de atatea nevazute si am inteles ca sunt frumosi, ca merita lumina, nu intuneric. Nu mai eram o straina, nu mai fugeam de mine. Ma recunosteam, in sfarsit. Eram eu in spatelel tuturor schimbarilor fizicie, eram mai autentica decat am vazut pan…

Efeminarea barbatului

Nu stiu ce-or pune astia in mancare, de la o vreme incoace, dar simt ca e prea mare cantitatea de estrogen pe care o ingereaza urmasii lui Adam. Nu voi vorbi despre "fashion" sau mersul la cosmetica, mi se pare ca aici ne raportam la bun-gust si sfidarea ridicolului - o balanta care, daca stii sa o tii in echilibru, iti subliniaza masculinitatea, in niciun caz nu ti-o anuleaza.

Eu la comportament observ dereglari hormonale. Acum, ei asteapta sa fie curtati, invitati si vanati. Au cam apus zilele in care rolul decisiv al cuceritorului era jucat de El. Cati mai stiu sa ia fraiele din mana femeii si sa isi asume rolul de conducator, in timp ce ea are responsabilitatea de a-i fi copilot? Sa ii deschizi portiera. Sa o ajuti sa isi dea haina jos, cand sunteti intr-un local. Sa ii tragi scaunul ca sa se aseze la masa, nu sa cada. Sa o intrebi ce vrea sa isi comande si sa vorbestu tu cu ospatarul. Sa ii tii usa deschisa la plecare, dar sa stii ca tu intri primul. Sa ii saruti mana …

Ca intotdeauna despre noi

Iubeste-ma inca o data. Inca o noapte. Inca o viata. Inca pe atat. Inca si acum. Iubeste-ma fara sa stiu de ce, fara sa intreb de cand, fara sa stiu pe unde ma poate duce felul tau de-a fi.

De-am sti ce ne aduce soarta sa ne prefacem ca putem sa tragem galaxiile mai aproape, sa aprindem stelele ziua pe cer. Sa ma imbratisezi ca atunci, ca nicicand, ca oricand. Sa ma saruti ca niciodata. Sa te privesc la fel, mereu.

Mi-e drag, iubitul meu, sa-ti simt buzele cum ma infierbanta si mainile cum ma aprind. Ti-as spune tot ce nu pot pronunta. As scrie litere neinventate. M-as desfasura pe pielea ta.

Mi-e pofta sa iti simt parfumul. Adorm cu rasuflarea ta. Te stiu si ma simt linistita. Te ating si ma prefac in noi. Ma dizolv si ma dezvolt pe conjugari distincte. Invat pluralul dintr-o uniune sacra.

Prin tine, acum, ma vad mai bine. In ochii tai se oglindeste intreg sufletul meu. Zambesc si iti sunt fericita. Cu tine stiu, astazi, cum se traieste viata in doi. - MSZ