28 decembrie 2015

Invata sa ai grija si de tine

Oricand, la orice ora din zi, sau din noapte voi sustine ideea si intentia unei alimentatii corecte si a unui stil de viata care sa implice si activitate fizica. Nu sunt adepta extremelor si nici nu ma bucur de cel mai rapid metabolism din lume, asadar stiu ce inseamna doar sa te gandesti la o portie de clatite si sa te ingrasi 1kg.

In frageda-mi pruncie (nu de alta, dar unii zic ca si la cele 25 de primaveri ale mele tot in categoria tineretii intru) nu am fost tocmai vreo mladita. Am ajuns, la un moment dat, sa cantaresc chiar si 72 de kg (pe la 19 ani). Ce-i drept, am avut norocul sa fiu "ditai capra" si sa nu par cat Palatul Parlamentului (am 1,77m de la 16 ani). In general, insa, se cam incapatana cantarul sa ma tina pe la 65-66 de kg. Il ajutam si eu bobinand de zor dulciuri - patima mancarii si a fa(s)t food-ului nu m-a atins, din fericire, in schimb pasiunea pentru napolitane, biscuiti si patiserie mi-a asigurat pufosenia.

Acum 3 ani am renuntat la carne (pe fondul unei alergii) si am avut ambitia sa incerc (mi-a si iesit vreo 11 luni) o alimentatie sanatoasa (sa evit combinatiile de proteina cu carbohidrati, sa nu mai mananc prajeli, sa renunt la Cola s.a.m.d.). Am tinut - strict din motive nutritionale - posturile mari de peste ani si am scos zaharul cat de mult am putut din alegerile mele alimentare zilnice. Natural si fara prea mari eforturi (+ minim 30 de minute de mers pe jos zilnic, dar eu sunt omul care merge 20 de km pe jos si ii place, deci nu il trec la categoria de efort), cu informari pe subiect am slabit. Tin minte si acum complimentele pe care le primeam in legatura cu transformarea mea. A fost una lenta, dar buna. Am ajuns pe la 60-62 de kg. Apoi, am trecut poate prin ceea ce a insemnat cea mai mare tortura la care puteam sa imi supun corpul: dintr-o idioata suferinta din asa-zisa dragoste am devenit bulimica si anorexica. La inceput orice mancam vomitam, apoi am renuntat sa mai mananc pentru ca mi se parea ca daca mestec o maslina iau in greutate 10 kg si tot ce faceam era sa fumez aproape un pachet de tigari pe zi si sa numar calorii.

Atat de "frumos" m-am tratat incat am vazut ce inseamna sa am 52 de kg, sa nu pot dormi noaptea pentru ca imi intrau propriile oase in corp (aveam nevoie de perne intre genunchi pentru ca ma intepam cu ei) si, bonus, m-am ales cu o gastrita si o esofagita de reflux. Toata lumea credea ca sunt bolnava (chiar eram, dar la cap), mie mi se parea ca sunt grasa si ca exagereaza - desi XS-ul imi era larg. Barbati care admirau, in general, femeile foarte slabe se uitau la mine si imi spuneau sa ma ingras si ca arat morbid. Abia in momentul in care mi-am vazut sternul si am realizat ca imi pot numara prea clar coastele mi-am dat seama in ce hal ma adusesem. Initial, chiar daca mancam, organismul intrase in inertia slabitului si nu reuseam sa mai iau in greutate.

Anul acesta, prin luna iulie, am putut sa ma stabilizez, doar ca am picat in patima carbohidratilor rafinati (cand ai gastrita si simti ca stomacul tau foreaza in tine ai tendinta sa il pansezi cu paine), de care incerc sa scap, pentru ca mi-a adus vreo 3 kg mai mult decat aveam nevoie. Insa acum am de gand sa o fac intr-un mod corect: sport si reglarea alimentatiei (cand incerci sa iti revii din anorexie dai de dulciuri si zaharul are mare "grija" sa iti devina dependenta).

V-am facut toata aceasta (re)prezentare nu pentru a-mi justifica ceva sau a ma da exemplu, ci pentru ca vreau sa va rog, dragi Femei, sa va priviti corpul si sa vi-l intelegeti. Daca aveti o conformatie voluptoasa, pastrati un numar potrivit de kg si intretineti-le cu un sport care sa va armonizeze trasaturile, nu bagati sala in voi pana ajungeti varianta feminina a lui Schwarzenegger. Aia cu "strong is the new sexy" va zic, sincer, se aplica celor care au fost inzestrate cu o silueta filiforma si pe care patratelele se vad corect, pentru ca sunt in linie cu osatura. Nu va mai doriti sa fiti "slabanoage", pentru ca nu o sa va stea bine. (asta nu inseamna sa va complaceti si sa bagati in voi ca spartele si sa ajungeti pe campia Kim Kardashian si alte tipologii nerealiste) Uitati-va in oglinda si intelegeti-va trupul, aveti grija de el si tratati-l cu respect - nu de alta, dar o sa va insoteasca pana in ultima clipa si credeti-ma ca nu va doriti acolo sa ajungeti in versiunea rabla.

Gasiti un sport care sa va faca placere. Eu am incercat atat XBody By Monica Iagar​ - care este ideal pentru cele grabite, dar dornice de adrenalina, cat si New Age Pilates​ - care este extraordinar pentru cele care doresc, mai presus de orice, sa devina constiente de fiecare muschi al lor. Nu va interziceti complet micile placeri culinare, dar incercati (asta imi e, din nou, rezolutie si mie) sa va temperati si sa va bucurati de savoarea unor bucate ceva mai neprocesate si nepreparate termic. Taiati cat puteti din zahar - va propun macar 3 zile sa vedeti ce stari va poate da renuntarea la el; m-am simtit ca un drogat in sevraj cand am facut lucrul acesta. Mergeti pe jos. Urcati scarile. Faceti pasi marunti pentru voi. Credeti-ma, corpul vostru merita asta. Nu va permiteti sa ajungeti cu el in fazele prin care am trecut eu, pentru a constientiza cat de important este sa il ingrijiti, sa il iubiti si sa il respectati.

Si, mai presus de orice, nu lasati pe nimeni (vreun barbat, vreo mama megacicalitoare) sa va aduca in pragul in care sa va simtiti dezgustate sau rusinate de felul in care aratati! Oricat creier ai avea (mie imi place sa cred ca-s mai sus de IQ-ul gainii, cu toata ca am reusit in 2014 sa il duc sub genunchiul broastei), poti, cu "ajutorul" unor oameni pe care tu ii consideri apropiati si care crezi ca iti vor binele sa reusesti sa clachezi si sa te "bucuri" de perfuzii.

Iubiti-va si nu acceptati de la cei ce vor sa fie in viata voastra nimic mai putin de atat! - MSZ

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...