31 iulie 2016

Povesti in mers

Am invatat, atunci cand merg pe strada, sa nu vad chipuri, ci povesti. Fiecare om este o carte, iar eu incerc sa ii ghicesc continutul. Si ii privesc, tesand in jurul lor scurte istorisiri.

Batranul mereu dichistit, care stiu ca a fost un mare cuceritor in tinerete, pentru ca nu si-a pierdut galanteria gesturilor, pe care doar un barbat al manierelor trecute le mai stie. Tanara usor ciufulita si cu zambetul in ochi, care poarta cu siguranta in gand si in suflet imaginea lui: a celui care este capabil sa o faca sa simta extaz prin simplul fapt ca-i locuieste in minte si in inima.

Si exemplele ar putea sa curga, dar le-as desconspira secretele si nu ar fi frumos din partea mea.

Imi plac oamenii! Imi place sa cred in binele din ei, in lumina lor interioara care vibreaza la exterior, in ceea ce stiu ca sunt capabili, in maretia sufletelor care vor invinge tentatia de a vedea totul sub forma de material.

Si soarele de dimineata le da o aura aparte si ii vad intr-o alta stralucire. Si zambesc, pentru ca realizeze ca toti avem problemele si luptele noastre cu viata, dar cei mai multi dintre noi stim sa nu abandonam. Si le multumesc pentru faptul ca, desi de cele mai multe ori nu o fac in mod direct, invat de la ei mereu o lectie si mai pun o caramida la inaltarea constructiei persoanei mele.

Oameni, sunteti extraordinari! Purtati-va mereu ca atare! - MSZ

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...