23 martie 2017

Si... m-am indragostit

Si... m-am indragostit! Ei, bine, nu chiar asa, din prima. Dureaza un pic, chiar si aia cu prima vedere are nevoie sa mai clipesti de cateva ori pana te hotarasti ca-i despre dragoste, ci nu doar ca ti-e foame de o imbratisare, de un suras, de un suspin in noapte. Dar a fost mai curand de pana in a doua. Poate prima si-un sfert? Chiar si jumate, ca-s mai indecisa uneori.

Si... m-am indragostit! Asa, dintr-odata. Treptat si galopant. N-am stat prea mult pe ganduri, dar nici nu m-am avantat pur si simplu. Iti pui centura de siguranta chiar si atunci cand esti la raliu. Acceleratia pana in podea, dar inima... eh, inima o tii acoperita.

Si... m-am indragostit! Atat de usor au venit sentimentele incat nu au dat doi bani pe cat de grea era situatia. Navala. Napasta. Naprasnic. Acum il vreau sa-mi fie Nesfarsit. Nedumerita-s inca de cele petrecute, caci din prima si un pic am simtit ca sunt dintotdeauna; iar din masurile de preventie nu am mai avut decat un clic! si am lasat centura sa-mi dezlege inima.

Si... sunt indragostita. Cu piciorul pe acceleratie. Cu orice risc. Pana la urma, de murit o facem cu totii, dar de trait prea putini mai indraznim. Si stiu ca scopul nu e tocmai nobil. Inalt prin profunzime si adanc prin maretie. Ca nu caut sa schimb soarta omenirii, ca nu ma dedic geniului ce-l pot trezi in mine, dar fara iubire... cui i-as mai pasa? Cum m-as putea misca necontenit in universuri ce nu ii sunt accesibile decat celui indragostit? Si... m-am indragostit. - MSZ

Niciun comentariu:

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...