Eu sunt rana si cutitul...

Scurt gand

2012-02-05T13:30:00.002+02:00

Barbatii tind sa se bucure si sa aprecieze atunci cand gasesc un "ambalaj" spectaculos. Daca si interiorul este la fel sau nu ramane pe plan secund (ori chiar mai indepartat). Important pentru ei este ca pot sa isi etaleze cu mandrie hartia de cadouri stralucitoare.

Ar trebui sa fie invers si sa fie bucurosi ca gasesc un interior minunat, care vine si dragut/frumos ambalat (nu neaparat spectaculos), pentru ca mai devreme sau mai tarziu ambalajul se va altera si tot ceea ce le va ramane va fi continutul (daca acesta exista).

Continutul este cel alaturi de care iti vei petrece toata viata, nu ambalajul.

P.S.: Binteinteles ca si reciproca este perfect valabila!

E ca și cum sufletul îmi folosește ochii pentru a atinge lucrurile acestea...*

2012-01-01T18:05:00.006+02:00

Și în pergamentul vieții îmi stă scrisă ziua reîntregirii, iar atunci...

Prea mult din tine nu o să-mi fie suficient să potolească dorul, ce în colțuri de existență s-a adunat.

Prea mult din tine nu va putea să-mi ducă ființa într-o stare de sațietate de iubirea ce mi-a fost prezisă, în necesarul existenței de dinainte de timp.

Poate că în abisul nebuniei mele doar tu îmi ești normalitate și tânjesc groaznic după tine. Îți vreau căldura trupului și să găsesc, astfel, liniștea serilor mele de înghț. Pe buzele tale eu vreau să îmi pierd suflul și să-mi găsesc necontenit zămislirea. Cu brațele tale -în jurul trunchiului meu- vreau să-mi frângi trupul și să mă slefuiești neîntrerupt.

Deșiră-mi anii cu degetele-ți și răsucește-mi iar și iar prezentul. Apoi, fă-mă prizoniera sufletului tău și stâpana rațiunii ce, încă, se mai zbate in tine. Știi că nu te vreau rațional, ci doar clipa de veșnică simțire.

Lasă-mi sărutul să-ți echilibreze mintea și inima. Vreau să mă aflu la mijlocul celor două, iar de pe buze tu-mi vei sorbi răspunsuri.

Rătăcește-ți pielea când o unești cu mâinile mele și permite-mi să mă contopesc cu tine… Să-mi culc sânii pe pieptul tău și să ne unim bătăile de inima... Lasă sufletele noastre să folosească ochii pentru a atinge toate acestea...

Purtăm în noi veșnicia.

Să fim un cântec… un dans… o vară…
...oricând eterni… de atunci nemărginiți
… mereu în noi… tot timpul DOI ce-or să formeze UNU…**

*Titlul a fost inspirat din cartea Walkiriile, de Paulo Coelho.

**Acest postare este o reeditarea a postarii din data de 06.01.2011, Tot timpul DOI ce-or sa formeze UNU

Treziti-va si incepeti sa visati!

2011-12-22T15:05:00.001+02:00

Am devenit sarcastica in jocul meu cu iubirea. EU sunt cea care crede in ea si vrea sa se predea cu tot intregul ce ma compune, ca mai apoi tot EU sa o desfiintez si sa o izgonesc violent. Imi oscileaza mana intre condeiul de amoruri inaltatoare si pixul ieftin cu povesti mediocre ce umplu temporar clipe dintr-o viata si asa prea scurta, dar amprenta de pe ele este aceeasi si nu se poate dezice de ea. Intotdeauna va prefera cerneala.
Nici nu mai cunosc intre ce lumi sa imi impart sufletul si cu cine sa ma pun de acord, ori carei filosofii erotice sau eretice sa mai dau sentinta de adevar.

Se poate spune ca mi-a scapat printre degete povestea, dar venele mele curg esenta unui timp nehotarat. Simt, uneori, ca l-am pierdut pe EL. Nu pe el- cel fizic-, ci pe EL- cel caruia ii daruisem dintotdeauna asteptarea vesniciei mele. Pe EL, cel desprins din Eros ceresc in nopti si zile de vise prea greu de numarat. Parca s-ar fi rupt panza tabloului ce il agatasem in mijlocul inimii mele, iar acum nu stiu daca e necesar sa incep sa plang, ori doar sa ma apuc sa strang.

Dar cum sa iti strangi vise si frumoase idealuri crescute pe pamantul fertil al inimii de copil ce vedea frumosul in fiecare raza de soare ce ii era lumina si sa indraznesti sa le arunci? Cum sa te lase viata din tine sa stingi focul gandurilor si sa te arunci intr-o prea seaca liniste? De ce sa renunti la curcubee aparute dupa furtuna si sa traiesti in siguranta unui alb-negru?

Eu, una, nu ma simt in stare sa nu pot sa cred in frumos, lumina si iubire.

Ironic, intalnesc mereu aceleasi tipuri si stereotipuri, cu toate ca imi pare ca stau atat de bine ascunsi in spatele mastilor nesimtit de opulente, incat tot spre mine arunca piatra incarcata cu vina de a-i intalni si de a crede drept intr-o lume franta.

Ma atrage iubirea. Ma indeparteaza tristetea si praful de urat asezat peste atatea si atatea trupuri de barbati handicapati emotional. O generatie de paralizati sufleteste: ei si ele, purtand carjele materialului si imprastiind cuvinte de ocara pe orice ar putea sa le semenea a dragoste, ori romantism. Iubirea a devenit pudoare si motiv de batjocora pentru multi. Atunci cand te simti incapabil si frustrat preferi sa arati cu degetul spre altii si sa uiti ca in acest timp trei dintre ele sunt indreptate catre tine. Cand ti-e frica sa iubesti, desi asta iti comanda intreaga fiinta, preferi sa bravezi si sa te crezi incoruptibil... intangibil... adica las.

Cand s-a pierdut dorinta si s-a inlocuit cu fala de potenta? Cand a incetat sa mai conteze febrilul si sa primeze un numar de rataciri printre asternuturi?

Unde-i stangacia minunata a primului sarut? Stransoarea tremuranda a celor doua maini ce intaia oara isi impreuneaza falangele?
Din regi, ne-am convertit in cersetori... nestaviliti de pofta de frivol. Tanjim nemurirea in timp ce ne complacem in tarana.

Si iar radem de iubire fara a sti ca ne jelim decesul firii. Turnam zilnic cianuria in ceea ce ar fi trebuit sa ne fie apa vietii.

Beti si imbatati-va, doar sunteti de neatins! Turnati-va pe gat otrava crezand ca va infruptati din fructele placerii. In gradul acesta de lasitate realitatea va permite sa muriti tineri... chiar daca or sa va ingroape peste ani.

Se pare ca scuzele si abandonul sunt mai usor de inghitit, iar mult prea multi sunt dispusi sa faca un compromis pe viata lor.

Treziti-va si incepeti sa visati!

2011-12-01T22:55:00.001+02:00

Tot ce-mi doresc este sa reusesc sa rezist rautatii lumii. Sa nu uit niciodata sa cred, sa nu-i las vreodata sa ma raneasca si sa plang. Sa privesc cerul zambind, pentru ca vad ceea ce ei niciodata nu vor fi capabili sa vada. Sa imi aduc mereu aminte ca sunt un suflet ce poarta un trup si ca acest lucru e mai presus de orice.

Iubire, pace si lumina!

Azi ma dezic de tine

2011-10-24T22:00:00.000+03:00

Neiubitule,
Astăzi vreau să ne despărțim.

Mi-am dat seama, in greutatea dezordinii din gandurile mele, ca tu existi in mine doar ca necesitate si personificare de inchipuiri. Am nevoie de tine atat cat sa imi sprijin sufletul de un sablon al idealurilor mele sentimentale. Nu imi folosesti decat pentru speranta incapatanata ce s-a agatat cu degete scurte de marginea ta.

Absenta ta ma sperie doar pentru ca ar fi o lipsa de motiv cand vreau sa imi justific dulcegariile ce uneori le debitez. Atat si nimic mai mult. Imi pare rau ca trebuie sa iti spun ca tu, OMUL, ma interesezi de la prea putin, la mai mult ca deloc si ca, de fapt, eu indrageam inexistentul tau, ce ti-l atribuisem intr-un timp in care am fost prea flamanda de emotii.

Ai fost doar o plasmuire. O plasmuire ce a rulat ani de zile pe ecranul mintii mele prea jucausa cu realitatea ce mi te prezenta din ce in ce mai gol, cu fiecare clipa ce ne scurgea kilometri de distanta. Numai eu ma incapatanam sa colorez interiorul din contururi ce ti s-au estompat

Nu-ti neg maretia, ci doar admit ca niciodata nu am cunoscut-o. Ca a fost din vina mea, ori a ta, asta doar universul dintre noi o stie. Ca am insistat prea mult asupra fiintei mele cu necunoscutul din tine si ca am insistat sa ii bag pe gat povesti inventate doar, doar ii mai gasesc o scuza am ajuns sa o stiu acum si constient.

O dezordonata ce s-a incurcat in itele propriilor vise si care incearca sa refaca ghemul de aur al Ariadnei ca sa isi mai salveze timpul nescurs din anul 21 de viata… si care crede ca aceasta scrisoare e primul capat, daca nu chiar cel din urma.

Ti-am scris de atatea ori in gandurile mele si nu numai. Te-am asteptat cu mintea in nori si sufletul usor. Am devenit oarba cu tot ce inseamna lume si m-am uitat pe mine. Am facut tot felul de legaturi bolnavicioase si noduri marinaresti de incepator, iar o furtuna cat de mica ar fi putut sa ma ucida. Nu e normal si nici corect fata de mine, de tine, de tot ce insemnam noi ca palpaire de viata.

Acum te las. Trebuie. E timpul. Nu imi e usor si, sincer, o parte din mine refuza cu indarjire aceasta despartire, insa cateodata e bine sa nu ai totul. Altfel nu ai mai cunoaste ce inseamna recunostinta si minunea, ori eu nu vreau sa devin imuna la ele.

Iti multumesc pentru ce mi-ai daruit, dar mai ales pentru tot ce nu mi-ai oferit!

Vreau sa iti mai cer o singura favoare: Mi-a cazut luna plina. Aseaza-mi-o,te rog, pe noptiera si apoi sa dormim! Ne asteapta visele de luna noua...
... ca pana acum, fiecare la alta fereastra.

Mi-e somn de tine,
A ta neiubita

(Ne)gand

2011-10-17T23:33:00.000+03:00

Uneori as vrea sa imi donez speranta cuiva care chiar ar sti sa o aprecieze, ci nu sa o tina suspendata stramb intre doua batai de inima si ele destul de nesigure. Si iar nu mai stiu ce vreau, cum vreau, de ce vrea… si totusi parca vreau.

N-am puterea sa imi inteleg acceptarea si, in acelasi timp, incapatanarea de a nu o integra in mine. Sa stii ca nu poti, nu ai voie, dar sa te avanti cu atat repeziciune, tind sa cred ca imi reprezinta imbecilitatea. Am toate motivele, argumentele, gandurile si vorbele care ma dezic de EL, dar eu ma incapatanez sa nu o fac. Desi vreau… ori cred ca vreau.

Si nici speranta… nu, nici pe ea nu pot sa o abandonez. Pentru ca simt ca trebuie sa mai cred… macar de cateva ori bune. Cat timp mai intalnesc barbati sa imi sarute mana e clar ca nu pot sa ma dezic de optimismul recladirii de iluzii.

Serios!

Amoruri fine, amoruri ieftine, amoruri prea scumpe si prea scurte, prea lungi, prea banale, prea, prea oricum ar fi cred ca ar trebui sa le vreau. Ori nu ar trebui, dar macar ar merita. Asa pentru experienta si posteritate. Cu avant, cu dor de gand… cu orice o fi, atata timp cat vine din totul meu cutezator.

Si uite-ma cum ma contrazic – din nou (ce surpriza!)- singura. Ma critic cu vehementa, imi fac procese de constiinta si ma cert cu orele… si, intr-un final, mai mult degeaba decat cu folos. Nici nu stiu ce sa mai spun in apararea sau in acuzarea mea… doar ca vreau.

Inca mai vreau o iubire. Una si buna. Cu tot si nimic inclus, eventual aici si acum… daca nu, o pot lua si la pachet, dar sa fie gata repede. Bine ca am rabdare! Doar sa nu se raceasca… nu are rost sa o reincalzesti, deja isi pierde din aroma.

Ah! Cata nebunie intr-un singur om. Si parca e frumos asa, chiar daca uneori nu-mi pare.

Si mi-am adus aminte ca m-a intrebat taximetristul intr-o seara daca sunt fericita si i-am raspuns fara ezitare “DA!”. Auzisem perfect intrebarea si toata ziua imi plansesem neajunsul inimii, insa atunci acolo intre gand si negand (ca-i “ne+gand”, ca-i pur si simplu “negand” par perfect valabile) am scos din subconstientul meu aceasta afirmatie. Nu stiu de ce, iar azi l-am intors pe toate partile incercand sa ii gasesc etichete si cusaturi strambe, pentru a spune mai apoi “cine stie, poate chiar sunt”. Desi nu sunt cu totul. Insa mai bine decat altii.

Iar am scapat paleta de cuvinte si mi-au iesit nuante imprastiate.

Imi ador coerenta. Pacat ca doar eu mi-o inteleg… dar stiu ca o intelege si EL… iar asta face sa fie suficient.

Nici buna, nici rea. Nici frumoasa, nici urata. Nici desteapta, nici proasta. Doar eu. Pur si simplu eu. Sau nu chiar pur si simplu, dar sigur eu.

Cu dor si speranta. Cu gand si iubire. Cu lumina si dorinta.

Intotdeauna!

M-am pierdut de lume

2011-09-17T22:18:00.002+03:00

As vrea sa uit.

As vrea sa uit tot ce mi-a calcat sufletul in picioare. Cum a durut si cat de puternic a simtit numai inima mea stie. Cat pierd din mine cand visele se spulbera si mai ales ca ranile raman mereu semi-deschise doar tipetele ce mi le-am inghitit in sec de atatea ori mai pot spune.Cum sa calci vise in picioare si sa mergi prin viata ca si cum nimic nu s-a intamplat incerc si in ziua de azi sa inteleg si sa nu judec.

...Dar nu pot. Pur si simplu nu pot.

Ma simt prea om sa cred ca putem ascunde in inimile noastre atata intuneric.

Unde-i lumina? Unde-i iubirea?

Cum de am ajuns sa ridiculizam dumniezeirea din noi? Cum de am ajuns sa radem de divinul ce ne-a fost cu atata bunatate oferit?

Suntem capabili de atata maretie si totusi preferam sa ne afundam in morcila. E mai placut mirosul de putregai si mai dulce gustul desertaciunii? Vad o lume care se pierde pe sine si ma simt neputiincioasa in fata acestei sinucideri in masa. Sclavi ai banului si slugi in slujba placerilor carnale am uitat ca mai avem si suflet si ganduri si LUMINA.

La ce te agiti sa obtii totul tau palpabil ce nu vine cu tine oricum dupa ce mori?!

Ma uit si ma gandesc ce vor produce sufletele voastre la batranete. Mi-e rusine sa ii stiu pe toti inzestrati cu minte si suflet, dar, cu toate acestea, dependenti doar de trup.

Unde se duc visele, atunci cand se duc? Ce facem cu iubirile apuse? Cui sau spre ce le lasam in urma? In ce sa credem atunci cand nu mai credem? Cand nici macar in noi nu mai vedem urma de speranta necesara deplasarii inainte la ce mai putem sa apelam?
Iarta-ma ca te judec, dar nu pot sa ma abtin sa nu te intreb de ce vrei sa fii una si aceeasi cu definitia altora, cand Universul ti-a oferit sansa de a fi minunatul TU. Am uitat sa ne ascultam inima si ne intrebam de ce suntem atat de nefericiti. Si nu, fericirea nu e starea pe care o ai cand te sedezi si iti schimbi pe moment realitatea cu alcool, droguri, orgii, cumparaturi si alte metode asemanatoare.

Oamenii nu mai stiu sa iubeasca pentru simplul fapt ca au fost inzestrati cu aceasta capacitate si atat. Fara pretentii si asteptari. O fac doar in baza continuarii "pentru ca X si Y". Totul in iubirea lor e un schimb economic, social sau necesar egoului personal.

Il inteleg astazi,mai mult ca oricand, pe Cioran de ce a afirmat atat de bine si actual urmatoarele: ” Calul nu ştie că e cal. - Ei şi? Nu văd ce-a câştigat omul ştiind că e om.”.

Monolog pentru acceptarea de mine

2011-09-15T16:23:00.005+03:00

Tremurul unor degete ce se pierd în mătasea pielii mele este tot ce mai știe sinele meu că a uitat să curgă. Pe măsură ce îmi aduc aminte cum răsuflări se pierdeau dincolo de murmurul șoaptei, sângele îmi fierbe trăiri ce am omis să le mai dau trupului meu.

Când noapte se ascundea în mireasma ilicitului cu note de bază pe praful de stele și apoi îmi părea că îmi pătrunde din ce, în ce mai adânc gândul de noi, iar buzele te doreau pe tine și numai pe tine… e un atunci ce-mi pare finit. Nu găsesc nedoritul de tine nici macar acum cu speranțe șubrede în simțire, când mi se pare că ne-am îndepărtat din ce în ce mai mult și că distanța e mai mare decât lumea în care ne afundăm.

Ești în fiecare clipă din mine și te scap cu minute întregi de negări ale memoriei și teamă pentru ziua de mâine. Când îți uit existența mă afund în realitate și devin oarbă de vise. Cumplit sentiment de slăbiciune! E ca și cum aș deveni fadă pe axul Pământului, pentru că încep să pierd adevărul din mine.

A uita să simți este ca și cum ai uita să mergi… știi că trebuie să îți folosească și la altceva picioarele, dar pur și simplu nu mai cunoști la ce anume… ori cum anume. Așa și cu inima asta a mea ce uneori simte că trebuie să mai bată și cu speranța de tine.

Ei mă incriminează că mă pierd în așternuturi de povești romantice și neverosimile. Ei mă abat de la lumina ce mă conduce spre tine și îmi arată bezna vieții fără de iubire. Eu cad pradă tentației de a mă plafona în ceea ce ei numesc “lumea reală”, doar că nu pot. Oricât aș încerca să fiu cinică și sarcastică, în mine nu se întâmplă reacţia firească lor. Eu tot cu gandul la tine îmi sting apusuri și refuz să cred că inexistența ta actuala este argumentul lor indestructibil.

Cum pot ei să cunoască adevărul când materialul le-a inchis sufletele și tot ce le este străin plăcerii primare e imposibil să fie?

Dincolo de totul ce pare să mă înconjoare eu știu că mai există și altceva. O altă dimensiune de trăire, un alt răsărit de emoție. Goi și pustii de viață… îi văd cum vor să ma ademenească și pe mine. Ei nu vor deât să primească și să adune. Nici nu concep că uneori este suficient să dai și să nu mai aștepți nimic la schimb. Să te dai pur și simplu. Să curgi prin tine cu iubire și să te răsfrângi asupra minunii de a fi capabil să oferi. Limitați ei vor să limiteze.

Și curge timpul peste ei și îi spală precum un val ce alunecă ușor peste linul țărmului. Nu mai rămâne nimic, doar ce au strâns… ce-au strâns degeaba, căci timpul îi adună seci și fără de nimic. Câți dintre ei mai știu să se bucure de jocul de nuanțe al apusului târziu de toamnă? Câti dintre ei mai vibrează în furia furtunilor de vară și sunt una cu ploaia, când îi prinde rătăcind pe străzi?

Și vor să mă transforme în asta: cenușă și fum ale spiritelor arse. Vor să trag după mine, la fel ca ei, hoitul sufletului mort de foame… foame de iubire. Ei vor să se schimbe in nimic pentru alții. Ce prostie! Să te modelezi doar pentru că un alt nefericit își varsă frustrări asupra ta. Ce risipă!

Îi știi și tu. Îi vezi pretutindeni cum se agită și încearcă să își provoace viață prin electroșocuri cu deșertăciuni. Senzație scurtă de bine… apoi nesuferita dimineață ce îi găsește la fel de singuri și de triști. O iau de la capăt și se învârt în același cerc vicios până când amețesc și amorțesc definitiv. Par vii, dar au putrezit de prea mult timp… așteaptă doar momentul când moartea le va cuprinde și nefolositorul trup. Oricum nu mai contează, căci inima lor bate in gol.

Eu nu vreau să devin așa ceva. Eu vreau ca inima să îmi pulseze în vene dragoste, dezamăgire, tristețe, fericire, pasiune, nebunie, răsuflări tăiate și râsete zgomotoase și pofticioase. Vreau să rămân în caruselul meu de vânt, soare și gând, unde totul e când și cum doresc... doar că, uneori fiind atât de amețită, uit să le mai îmbin cum trebuie și ies poțiuni noi, interesante, vibrante.

Privește-mi haosul și obișnuiește-te cu această manieră de ordine. E tot ce sunt și vreau să fiu. Între cer și pământ mă joc cu luna ce-mi aprinde stelele. E firescul meu neobișnuit, prea plinul meu de iubire. În lumina de a fi mă joc cu vise colorate pe tavanul destinului. Mă cert cu zânele și apoi le împac cu un zambet.

Ori mă accepți cu totul meu șui, visător, bleg, romantic, pisălog și chițăitor, ori ,la fel de bine, poți să îți vezi de drum. Nu mă schimb pentru nimeni. Nu pot și nici nu îmi place să joc roluri în iubire. De actori ieftini e plină scena lumii, iar eu vreau doar realul din tine.

Un nesfarsit inceput de tine

2011-08-15T01:40:00.001+03:00

Cat timp sa iti mai cer iubire cu o inima ce sta in genunchi?! Cata putere sa mai am sa trag de speranta din mine?! Cata rabdare sa-mi mai cer in asteptarea unor raspunsuri de la tine?!

Si iar te chem in surdele-mi strigari, cu glasul rastignit de sopate acute. Te vreau pe tine ca in acelasi ieri, ca intr-o alta viata in care te-am stiut si in care degetele au scris amoruri peste cerul caruiai ii multumeam pentru complicea noastra noaptea. Nu-ti stiu nemarginirea de azi, de maine, ci din atunciul neuitat, iar asta face ca totul sa fie mai dificil de abandonat.

Cunosc doar ca intreaga mea fiinta te cere pe tine. Vis dupa vis, dorinta cu dorinta si fierbe sangele in mine cand iti pronunt numele, chiar daca o fac numai in gand. Mi se ravaseste intreaga suflare si simt ca aerul meu se filtreaza cu tot ce insemni tu. Ma umplu cu tine fara sa-mi fii aproape, caci degetele tale inca le simt cum imi aluneca pe piele, iar mana ta inca ma cere in timp ce-mi daruieste atingeri abia atunci aflate.

Cu tine e totul si in mine esti tu. Nu stiu cum sa iti spun ce tu intrebi, de ce esti tocmai tu BARBATUL meu preferat. Esti pur si simplu. Nu imi place sa dau definitii si sa imi limitez simtiri. Stiu doar ca-mi esti si este suficient. Ce vrei mai mult sa iti zic?! Insemni mai mult decat pot eu sa stiu, pentru mine.

De ce imi este atat de dor de tine? De buzele tale pe care nu ma mai saturam sa le sarut? De mainile tale care ma faceau sa tremur de placere? De greutatea corpului tau peste al meu? De glasul tau care imi rascolea fiinta? De totul tau?

De ce?!

Innebunesc, iar asteptarea ma ucide incet...

Fa dragoste cu mine, frange-ma cu placere... am nevoie de intreg sensul celui ce esti.

Tanjesc dupa un nesfarsit inceput de tine. Ramai langa ceea ce ai facut din mine.

Furt intelectual

2011-08-11T16:18:00.003+03:00

Astazi am mai gasit un blog unde era copiat integral unul dintre post-urile mele. recviem-pentru-un-sentiment.blogspot.com la acesta il adaug si pe cel gasit acum cateva luni in care MULTE dintre postarile mele sunt redate fara sursa http://fylmyfriend.wordpress.com/.
Voi cum v-ati simti daca cineva v-ar fura amintirile si apoi si le-ar insusi?
Ma doare nesimtirea celor care ar fi trebuit sa imi fie solidari, pentru ca pana la urma si ei tot blogger-i se doresc a fi.
Pacat.
Chiar e nevoie de lege si sanctiuni ca sa invatam sa ne respectam aproapele si munca sa?

Vei rade?!

2011-08-10T23:35:00.000+03:00

Trist este ca unii rad de ceea ce altii isi doresc din toata inima. Tragic este ca, tot ei, uita ca au avut candva vise, la fel de puternice, pe care le-au abandonat din cauza celor care i-au luat peste picior.

O departare mai aici si una mai incolo

2011-07-22T10:10:00.000+03:00

Continua sa dai cu pumnul in perete. Rezolvi ceva? Retraiesti momentul, schimbi istoria, dar totul se intampla in imaginatia ta. Altul si altul si inca unul, ii numeri ca pe frunze de toamna stranse la margine de drum peste care din cand in cand o rafala de vant mai face ordine.

Degeaba.

Nimeni ca el. Nimic ca atunci.

Si totusi tu speri. Si speri. Si speri.

O speranta subreda ce-i drept, insa refuzi sa o lasi sa alunece in uitare si sa iti indrepti privirea catre alte zari. Cu o departare mai aici si una mai incolo te lasi prinsa de amintiri si regrete, ca si cum asta ar ajuta in vreun fel sau altul.

Apoi vine seara. Cu tot cu visele acelea agasante in care apare EL, in care totul e OK si din care a doua zi ori nu vrei sa te trezesti, ori vrei sa existe vreo pocnire din degete magica ce sa le implineasca. Atunci si acolo, bineinteles. Cand vreodata ai avut tu rabdare?

A lui, intr-un al vostru, cu aceleasi batai de inima...

Sau vise, sau nebunie, sau negare. Alege singura. Realitatea nu iti ofera si optiunea ei.

Cum sa nu?! Lasa-te in voia lui, daca ai avea in voia cui. Cu o singura vointa nu poti sa construiesti o poveste de doi.

Nu conteaza nimicul cand te incearca totul nelimitarii. Si cu toate acestea te vezi marginita si tragi si lupti si sfasii necredinta ca si cum amagindu-te singura ti-ai rezolva delocul.

Nu faptul ca lupti este problema, ci faptul ca nu stii cum sa o faci si nu te daruiesti complet daca tot o faci. Nu ai curajul armistitiului si recunoasterii de sentimente ce ar pune capat agitatiei si forfotei interne ce te macina zi de zi. Parca ti-e teama ca nu cumva sa nu mai suferi, sa nu mai scrasnesti din dinti cand te gandesti la „poate”.

Si atunci? Pe cine acuzi? De ce arati cu degetul catre EL, cand tu iti tarasti propriile lanturi?

Cum sa ai puterea sa fii „noi”, daca tu nu ai indrazneala sa fii „tu”?!

As vrea sa am curajul de tine

2011-06-28T09:09:00.001+03:00

http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/as-vrea-sa-am-curajul-de-tine-2144

As vrea sa am curajul de tine…

2011-06-25T01:11:00.003+03:00

Nu cred ca exista om capabil sa traiasca fara iubire.

Nu cred ca exista suflet ce poate sa fie in absenta sentimentului suprem.

Cred doar ca fiecare strangere de maini in rugaciunea inimii te cheama pe tine, cu setea unui dor nestins. Simt inclestarea oaselor in frematarea fiecarei secunde ce se scurge prin venele mele absente de tot ce insemni tu. Frigul trupului meu ingheata doliul buzelor nesarutate de atata amar de vreme de catre tine.

Nu stiu unde esti. Nu stiu ce sa raspund intrebarilor pe care mi le pune fiecare celula a corpului meu. Nu stiu ce sa raspund spiritului meu inlantuit in neputinta de tine. Alearga vantul prin parul meu si eu parca iti simt parfumul, dupa care imi dau seama ca nu degetele tale se jucau pe mine, ci visul in care inca te mai am.

Am ramas cu orele tarzii din noapte, cand amintirea mi te daruieste in secundele reveriei. Ma doare dimineata cand ma trezesc si realizez cruda realitate. Stiu doar ca ma mai tine vie speranta unui “NOI” infinit. Un NOI de unul singur, cu tu si eu omogeni, mai presus de o simpla existenta pamanteasca.

Am sangele in clocot si imi da pe afara asteptarea. Nu mai pot si nu mai rezist sa tin in mine dorinta nespusa de tine. Ma doare incapacitatea mea sa ma daruiesc cu gandul tie. Sa iti astern visele mele in fata ochilor si sa am macar linistea ca am facut TOT ce mi-a stat in putinta sa fii al meu.

In iubiri dificil de implinit vina o poarta tainele nespuse. Dorinta tinuta in frau de rusinea, ori teama recunoasterii e cea care sufoca si intr-un final ucide speranta a ceva ce chiar ar fi putut sa fie.

Si stiu asta! Si stiu ca teama mea de a incerca fiorul e singura vinovata de situatia in care ma aflu… dar am nevoie, iubitule, de puterea si curajul cuvintelor si a gesturilor tale.

Oricat de mici, oricat de soptite… atat de dorite.

As vrea sa am curajul de tine…

Doar prin tine

2011-06-06T17:27:00.000+03:00

Doar prin tine

... doar prin tine.

2011-06-05T20:12:00.000+03:00

As vrea sa ma domoleasca ochii tai ce apun peste trupul meu, iar fiecare lacrima sa imi arda visele neimplinite. Cat despre absenta bratelor tale in clipele astea, le cer indurarea ultimei daruiri si sa-mi aflu sfaristul in strangerea lor. Sa-mi sting sangerarea cu ale tale saruturi, sa-mi picure inima veninul pe jos e tot ce mai poate un suflet sa creada caci rasaritul de noi imi pare exclus.

Pustiul din mine se umple de viata acelor nopti epuizate-n trecut si tot ce-mi mai face fiinta sa tresalte e gandul ca tu ai putea sa revii.

Cum pot sa traiesc cu tine departe, cand tot ce cunosc e necuprinsul ce l-am avut?

Cum pot sa mai trec singura clipa ce-i vida de noi?

Imi cad secerati si fluturi de soapte si apare fantasma acelor extazuri cand voci ragusite murmurau amorul in obscuritate si dimineata ne gasea dezgoliti. Si mor de ciuda ca te-am lasat sa-mi fii amant in iubire, considerand ca meriti numai locul doi. Acum as tipa, as urla tot golul de tine, dar stiu ca nu mai are ecoul de ce sa se propage.

Am fost o naiva, o lasa banala si te-am lasat sa mi te scurgi printre degete hamesite de tot ce e pur si adevarat.

Cum pot sa-mi privesc azi chipu-n oglinda stiind ca doar eu imi sunt asasina si mi-am gresit atat de mult?

Cum pot sa astept umila-ndurare din partea iluziei a ceea ce-am fost?

Si-mi blestem lipsa de curaj si-mi ocarasc poltroneria, dar ce rost mai are cand faptu-i consumat?

Astept indurare. Astept o minune. O sansa de a fi si-apoi de-a exista.

Cand totul este iubire... cand simt asta-n mine nu pot sa reneg dorinta de-a ma afla...

...dar parca as vrea sa o fac doar prin tine.

Flash

2011-05-29T21:04:00.001+03:00

Intotdeauna drumul mai are si un sens de intors. Trebuie sa crezi in necunoscut si sa il transformi in destin.
Uneori niciodata devine vreodata si roata se intoarce.

Uneori sunt...

2011-05-14T22:56:00.001+03:00

Sunt definitia nebuniei atunci cand fulgerele lovesc pamantul si tremura marea.
Sunt glasul furtunii din serile agitate.
Sunt pasul pierdut pe cararile din labirint.
Sunt muzica inimii mele cand valsez printre iubiri.
Sunt ultimul strop de vin ce se scurge pe gatul sticlei.
Sunt o naiva a odiseei mele.
Sunt uneori copila pierduta ce traieste in povesti si basme absurde.
Sunt conducta de sange prin care-mi curg sentimente.
Sunt trupul ce indura in fiecare zi o noua lupta.
Sunt visele si dorul ce atarna de stele.
Sunt parfumul de rosu pe gatul albastru si fac indigo totul in calea mea.
Sunt cea care crede in demoni si ingeri cand isi masoara ganduri si fapte.
Sunt poate prea plina de golul din lume, ori poate golesc prea des ce am umplut.
Sunt poate credula in tainele mele, ori poate deloc aninata de ele.
Sunt doar un suflet ce-si cauta calea cu zboruri de fluturi si aripi incinse.
Sunt pofta nebuna de un continuu inceput.
Sunt toata minunea de a fi pe pamant.

Bolnava de dorinta

2011-05-12T14:23:00.000+03:00

Tu esti bolnava de dorinta si tot ce vrei este iubire. Ai devenit, poate fara sa iti dai seama, victima perfecta a negustorilor de vise si amoruri false. Iti alegi din portbagajele lor sentimente sperand ca ele sunt autentice. Din nebunie? Din disperare? Nici tu nu mai stii, dar iti simti privirea impaienjenita si parca nu mai esti capabila sa vezi asa cum se cuvine nici cea mai mica umbra de emotie inaltatoare. Si pana la urma, pacatul a fost deja facut. Ce sens mai are mantuirea cand toate semnele iti sunt infern?

Te frangi cu amintiri tocite si iti privesti demonii tacerilor nestinse si ai iubirilor trecute ca si cum totul ar fi prea viu decat un simplu ieri. Iubirea doare? Nici vorba doar ca orgoliul te sfasie si esti prea mandra sa-ti recunosti autoflagelarea. Cu ce rost sa iti darami icoana amorului plasmuit din basme, cand cea care-a pictat-o esti numai tu? Te-a pus cineva sa ai asteptari? Sa-ti incatusezi iluziile si sa atarni lanturi fantasmagorice de picioarele celor pe care crezi ca i-ai iubit?

Si ti s-a spus ca pasiunile si patimile se consuma, nu se traieste cu ele. Si ti s-a spus ca prea te arunci in gol cand ti se da o farama de speranta. Si ti s-a spus ca nu stii sa faci diferenta intre actori si cei reali. Si ti s-au spus atat de multe. Toate degeaba, toate fara rost. Oricum vei face cum crezi tu ca e mai bine. Si-ai sa te tai in cioburi de iluzii pana cand, poate, ai sa-ti realizezi macelul. Si sper ca intr-o zi o sa te opresti si nu o sa mai visezi lupte absurde cu mori de vant pustii. Si-ai sa abandonezi sculpturi din orice colt de piatra de la care tot astepti o animare mitica.

Nu stii sa cauti suflete si asta te subjuga jocurilor frivole a celor ce isi vand povestile parsive. E ruleta ruseasca a destinului tau, total opusa celei pe care o cunosteai de la altii. Tu astepti sa nu se mai descarce gloante. Si joci in continuare, pentru ca alta solutie nu ai. Decat sa iti impietresti pasii pe marginea drumului ce pare fara de avaraii, preferi sa cauti ulite si scurtaturi spre ceea ce inima ta a plasmuit.

Unde se afla sufletul? Acolo unde ochii simt, ceea ce degetele pot sa vada.

Unde se afla visul? Inainte. Intotdeauna iti place sa crezi ca inainte.

Bolnava de dorinte

2011-05-06T21:24:00.000+03:00

Bolnava de dorinte

Simt cum iti alerg prin vene

2011-03-08T14:38:00.000+02:00

Simt cum iti alerg prin vene

2011-03-08T00:01:00.001+02:00

Bratele tale ma cuprind si eu imi pierd ratiunea in imbratisarea noastra. Tot ce stiu este ca asa vreau sa raman pentru totdeauna, incatusata in caldura sufletelor noastre ce se ating. Pasesc tremurand pe gresia rece si simt ca talpile mele aluneca mai usor ca niciodata spre tine. Te privesc insetata de dor si imi musc buzele gandindu-ma ca iti sunt ofranda.

Fara constiinta zilei de maine si nici durerea celei de ieri ma abandonez in nestiinta noptii noastre de iubire. Avem timpul prizonier in palmele noastre ce se cauta orbeste si cu sfiala tresarim cand buricele degetelor ni se ating. Ne aprindem focul si tot ce cunoastem este cum sa ardem mai presus de vise. Ma pierd in pielea ta, invaluita de acel unic parfum… Ah, te simt si mi-a fost dor!

Ma destainui sub privirile tale si iti daruiesc bataia inimii mele… pastreaza-mi sunetul, compune-mi muzica. In noaptea asta suntem doar noi. In noaptea asta suntem nesfarsiti. Tu imi dezgolesti umerii si ma strangi intre soaptele tale. Ma imbat cu tine si ma predau cuvintelor tale. Ameteste-ma si iubeste-ma in aceasta clipa de pacat, cand mintile mi-au fost luate si sangele imi fierbe. In stransoarea sarutului tau imi pierd granitele trupului, scanteia devine incendiu si refugiul nostru se inunda de placere.

Sub mainile tale tremur si ma predau fara drept de apel. Imi piere glasul si mii de fluturi imi zumzaie sufletul. Pier si se nasc pe altarul fiintei mele toate minunile lumii, se zbate lumina intre umbrele noastre, strazile si-au pierdut trecatorii, iar cerul si-a abandonat pasarile. Sunt toate aici. In mine… in tine… in acest noi frematand. Unde-i amurgul acolo ne rasare soarele… rupem stelele universului si azvarlim cuvintele spre uitare.

Plutesc in vesnicia secundei… oarba de simtire, avida de iubire. Vibrez in nebunie si strig cantecul valurilor de pe mare… in bratele tale nu mai exista nimic. In bratele tale e totul meu si nicicand inceputul. Ti-am devenit femeie in muguri de noapte si nu mai cunosc decat inflorirea fiintei ascunsa in vechi orizonturi. Am cunoscut si dizolvat spatiul… cu pofta de tine am inecat sfarsitul.

O ultima rasuflare si ma cuprinde matasea…
Simt cum iti alerg prin vene…

Ai ucis inocenta...

2011-02-24T14:27:00.000+02:00

Ai ucis inocenta...

Cantecul lebedei

2011-02-16T13:19:00.000+02:00

Ma frange iubirea ce s-a nascut in mine, iar tu ai ucis-o din fasa. Ii aud strigatele sufocarii si ma topesc de durere pentru ca nu pot sa intervin nicicum. Ca un avorton ai lasat-o pe podeaua inimii mele, iar eu o privesc si plang. Cu mainile incrucistate la piept incerc sa-mi opresc sangerarea sufletului si ingenuncheata in fata destinului intreb neincetat "De ce?". Plang si imi urlu suferinta. Nicio lacrima nu mai poate stinge amintirea crimei tale... cum ai calcat peste totul meu si ai scuipat peste crinul ce imbobocea in glastra fiintei mele.

Ai trantit cu atata nonsalanta cu mine de pamant si m-ai lasat sa zac in stare de sevraj, incolacindu-ma in chin. Nici macar nu te-a interesat daca mai traiesc... cum supravietuiesc. Mi-ai spintecat pieptul si mi-ai smuls minunea, aruncand cu ea in toate zarile furtunii. Acum alerg disperata cu picioarele goale pe cioburile mele si imi caut iubirea. Franta si ranita am nevoie de ea mai mult ca orice. Ma ajunge disperarea.

Vreau sa ii oblojesc ranile si sa ii redau suflul vietii. Mi-am dat seama ca nu are nevoie de tine ca sa traiasca, ci doar de ocrotirea mea neincetata. Nu iti mai dau voie sa te atingi de ea. Chiar nu intelegi ca nu iti apartine? Pleaca si uita-ma, asa cum ti-ai uitat promisiunile. Nu mai am nevoie de tine. Nu mai am nevoie de noi. De fapt... NOI? Care noi??? Nu am fost niciodata mai mult decat TU si EU! Nu am avut timp pentru NOI, nu am stiut sa facem acel NOI... doar eu ma incapatanez sa cred ca a existat...

Acum ai sa duci in spinare povara unui asasinat cumplit. Ai ucis inocenta, iar pentru asta vei plati cu anii vietii si murmurul constiintei. Poate nu inca... dar pacatele nu sunt uitate si mai devreme sau mai tarziu fantomele iubirilor ucise vor reveni sa te bantuie. Intotdeauna platim pentru raul facut... constient si inconstient... iar lacrimile mele isi vor avea razbunarea ursita. Nici macar nu trebuie sa te caut... doar sa te uit... sa te iert si sa te uit.

Nu-mi voi manji sufletul cu noroiul nepasarii si desertaciunii tale. Nu voi permite ca puritatea visului sa fie otravita de minciuna ta necrutatoare. Nu-i voi aduce trupului meu reziduri de durere din mizeria ta sufleteasca.

Nu meriti! Nu merit!

Eu mi-am gasit iubirea pe care ai ologit-o si nu am sa am odihna pana ce nu ii voi reda speranta si stralucirea. Nu am sa devin, din cauza ta, inca o handicapata sentimental!

Nu iti permit! Nu imi permit!

Acum ii corectez pulsul... o invat din nou ritmul... si astept sa vad cate bataie de inima mai pot sa umple nimicul... tacerea... si intreg universul...

Spectacol anulat

2011-02-10T23:05:00.000+02:00

Cand ne-am jucat ultima data, nu ai facut decat sa ma scapi. M-ai crapat pana ai ajuns sa ma faci cioburi si apoi ai inceput sa te tai in mine. Acum, degeaba incerci sa ma reasamblezi si sa ma lipesti. Chiar nu esti constient ca nu pot sa imi privesc crapaturile o viata intreaga, langa tine?

Nu-ti mai recunosc arta mainilor, imi esti stangaci si ma doare. Nici macar atele nu ai stiut sa le descurci. M-ai lasat spanzurata in teatrul nostru de papusi si acum vrei cu nerabdare sa ma deslusesti.

Nu mai ai nicio sansa.

Lasa-ma mai bine asa. Prefer sa imi amintesc zilele in care cu maiestrie ma purtai pe brate si imi stiai fragilitatea. Acum imi esti strain si miscarile tale le simt greoaie. Chiar nu ai putut sa iti dai seama ca nu sunt ca celelalte? Niciuna nu e ca cea de dinainte. Trebuie de fiecare data sa inveti cum sa jonglezi.

Imi pare rau de jocul nostru. Ai trisat prea mult ca sa mai tina ironia. Ai fost actor, iar acum ai obosit in propriu-ti teatru. In sfarsit, pot sa te privesc fara lumini orbitoare de reflectoare, fara masti si machiaje complicate, fara costume si replici invatate. Esti gol si vid in fata ochilor mei. Ti-ai pierdut stralucirea.

Mi-e greu si simt un imens pustiu. M-am pacalit a mia oara. Te-am desenat prea bine, prea complicat, cand tu, de fapt, esti doar o linie franta pe un colt de hartie mototolita. Am vrut sa iti dau culoare, contur si viata, insa mi-ai fost materie prima de cea mai proasta calitate. Te sterg acum punct cu semne de intrebare, infinit cu minus, mai mult ca perfect trecut la forma de conditional-optativ.

Nu-ti mai vad decat urmele adanci de creion pe o coala indoita. Acum pot sa iti privesc limitele si sa realizez ca erau atat de scurte. Nu vrei sa fii mai mult, ori, cel putin, nu cu mine. Si atunci ce rost are sa ne chinuim prezentul fara rost?

Ia calea altei foi, mina altui creion si lasa-ma sa-mi strang mizeria!

Am sa te tin mereu ca pe o ciorna si am sa te privesc ori de cate ori voi resimti aceleasi greseli de trasare. Fii fericit ca poti si tu acum sa iti continui drumul spre cea ce te va transforma in opera. Sunt multumita ca ma aflu mai aproape de desavarsire.

Azi circul nostru ia sfarsit.

Avem spectacole diferite... la alte scene deschise

Spectacol anulat

2011-02-09T12:14:00.000+02:00

Spectacol anulat

Eu SIMT in cuvinte...

2011-02-08T10:51:00.001+02:00

Eu nu scriu.

Eu SIMT in cuvinte... pur si simplu.

Unora le bate inima, altora le canta sufletul... Ei bine, mie imi apasa tastele. La mine sentimentele sunt capabile sa coboare in buricul degetelor si de acolo sa curga irationalul ce-mi inunda intreaga fiinta. Nu am limite... Nu am constiinta in acele momente... am pur si simplu PASIUNE.

Eu bat doar pentru tine. Imi freamata falangele degetelor doar gandindu-ma la hotarele ce le-am sters aflandu-te pe tine. Fara pareri de rau tardive in crepusculul planetei mele interioare, ci doar cu zambete imprastiate pe tot pamantul fagaduintei noastre. E ca si cum inima mi-ar conjuga amorul la imperfectul zilei de dinaintea intalnirii cu tine.

Stau pe marginea fiintei mele si imi legan sufletul inainte si inapoi pentru ca ma fascineaza jocul undelor de aer ce au ramas intre noi. Esti totul meu absent si nimicul meu prezent. Te simt ca pe cautarea mea perpetua printre jocurile de lumini si umbre dintre ce a fost si ce ar putea fi. Apoi inchid ochii si te dispersez in mai multe culori decat iti poti tu imagina. Este ca si cum toate oceanele lumii se strang in inima mea si pornesc furtuni nebune dupa valuri de iubire.

Ma joc cu tine pe tavanul alb al camerei mele. Te conturez dupa placul inimii si iti dau toate calitatile zborului fanteziei mele. Uite-mi gandurile cum iti tes povestea nostra de iubire! Te impleticesti in literele mele, iar eu iti creez scari din propozitii intentionat nefinalizate, pentru ca tu sa poti urca anevoios pe ele. Trebuie sa stii sa lupti ca sa ajungi la mine, iubitul meu!

Dragostea noastra nu cunoaste cum sa fie usoara si nici nu vrea. Ne luptam cu stihiile fostelor noastre iubiri si trebuie sa devenim puternici pentru a ne implini androginul. Nu mai acceptam mediocritate in povestea noastra. Totul sau nimic. Fara lanturi grele de care sa tragem anevoios pentru singuratati in doi, fara crize de isterie neincrezatoare in magia iubirii noastre. Cu libertatea bratelor ne construim nemarginirea si nu ii acceptam deznadejdea. Nu ti-am zis niciodata ca ne va fi prea usor... ti-am promis doar ca intreg efortul isi va merita clipele necrutatoare.

Hai astazi sa lasam iubirea sa ne joace la ruleta! Mizeaza pe mine... si pe cifra noastra de doi topita in unu. Lasa mana timpului sa ne invarta destinul si savureaza calatoria...

Acum si pe:

2011-01-31T15:19:00.000+02:00

http://www.feminis.ro/profil/Marina_Zanfir

Un inger ce plange… la tine sa ajung

2011-01-15T14:44:00.002+02:00

Buna, Marina! Stiam ca tot la mine te vei intoarce! Stii si tu ca, indiferent de ce se intampla, eu sunt mereu aici pentru tine! Hai, respira, linisteste-te si spune-mi ce s-a intamplat! Ai vrut dragoste, pustoaico, nu? Ai crezut in vorbe frumoase, desi ti-ai promis tie ca nu o vei mai face niciodata, nu? E in regula. De asta esti minunata, pentru ca nu ti-ai pierdut capacitatea de a crede in EL… de asta o sa fie bine si o sa apara. Ai sa vezi… ai sa-l simti. Exact cum ai spus tu, va trebuie sa iti coboare pana in sange, nu doar sa treaca de piele, iar atunci vei stii ca l-ai gasit.

Crezi ca lui ii e bine? Crezi ca el nu ar vrea sa se bucure de tine? Ca nu stie ce femeie exceptionala il asteapta? Ca ochii tai or sa ii hraneasca sufletul si atingerile tale or sa ii arda inima? Si EL te vrea, si EL te cauta… il simti si tu… seara inainte sa adormi cand il rogi in soapta tainei tale sa vina mai repede… ziua cand norii iti contureaza sarutul fara final… in orice clipa cand simti ca nu te mai tin picioarele si parca cineva te-ar cara in brate si nu te lasa sa te declari invinsa.

Ai sa vezi, micuto, ca totul va veni de la sine si va fi nemaipomenit. Ai 20 de ani… abia ai vazut ce inseamna viata, oamenii… acum trebuie sa iti treci testele destinului, pentru ca mai apoi sa il primesti in bratele tale fara frica, fara analiza, fara ezitare; pentru ca vei recunoaste minunea din el, nu vei mai fi prostita de cuvinte aruncate in vant… si vei simti bataile de inima vorbindu-ti tot ce ai dorit sa auzi.

Stii foarte bine ca nu te poti minti pe tine… ca nu iti poti ascunde sangerarile de vise… ca nu poti sa zici ca nu te doare bataia lor de joc… asa ca accepta totul… primeste totul si ai sa te eliberezi. Sunt lectii… sunt experiente de care ai nevoie. Nu dispera… esti tanara. Ofera in continuare bunatate. Invata sa nu mai ai asteptari si impartaseste pur si simplu lumina din tine oamenilor, fara sa astepti ca cineva sa foloseasca o oglinda pentru a o reflecta. Las-o libera… nemarginita… nu-i astepta raspuns… cand iti va fi timpul sortit, atunci ai sa intelegi ca a meritat atata cautare.

Nu te poti multumi cu oricine. Nu poti accepta orice barbat, pentru ca tu nu esti orice femeie. Trebuie sa fie ACELA, altfel niciodata nu vei fi pe deplin multumita si implinita… si stai linistita: EXISTA! E suficient sa cauti in tine toate raspunsurile de care ai nevoie si sa iti asculti inima… ea stie cel mai bine… iar tu stii ca tot ceea ce scrii aici e adevarat.

Esti capabila de minunea de a simti dincolo de simturi… nu irosi acest har, ci foloseste-l pentru a-ti face auzita vocea inimii. Asculta de ea… vorbeste cu ea si intotdeauna vei lua cele mai bune decizii. Nu-i lasa sa te doboare. Nu le permite sa te transforme in nimicnicia lor. Tu NU esti o OARECARE! Tu NU esti ca MAJORITATEA! Asa ca nu alege calea usoara de a deveni ca toti… ramai TU… asa frumoasa cum numai tu stii sa fii… cu ochii impartasind caldura si lumina… cu zambetul oferind siguranta… cu mangaieri ce vindeca… cu vorbe ce ajung dincolo de fiinta.

Invata sa te iubesti… invata sa te accepti asa cum esti. Si ce daca nu ai 7kg mai putin?! Si ce daca ai vergeturi pe sani?! Si ce daca pe picioare iti poti vedea celulita?! Si ce daca pielea ta nu e atat de ferma precum ti-ai dori?! Astea sunt chestiuni banale, ce se pot rezolva cu putina vointa din partea ta… dar sunt efemere si la un moment dat singurul "trup" pe care il vei avea si prezenta celor din jur, va fi cel pe care il cultivi in interior. Acela ramane cu tine pana la sfarsitul vietii… iar cine te vrea… trebuie sa fie capabil sa vada asta… MERITI SA FII IUBITA… dar NU meriti o iubire mediocra.

Meriti curcubeul in fiecare dimineata la cafea… meriti furtunile tale de vara in fiecare noapte de dragoste… meriti ALTCEVA… meriti sa iti rasara soarele in fiecare zambet… meriti sa adormi langa inima lui si sa te trezesti in visele sale… meriti praful de stele in parul tau ce ii acopera pieptul… meriti ca mana ta sa fie puternic stransa… meriti saruturi adevarate, orgasmice… meriti fiecare bataie de aripa de fluture din stomacelul tau indragostit… meriti ca si el sa creada atat de mult precum crezi tu.

Lasa-i pe cei care nu vor povesti de amor… lasa-i pe cei suspiciosi cu dragostea… lasa-i pe cei neincrezatori in oameni si forta iubirii… nu este treaba ta sa ii salvezi. Inceteaza sa crezi ca vei fi eroina care va transforma bestia in print. Aminteste-ti ca el trebuie sa te salveze. Fii tu femeia si lasa-l pe el sa fie barbatul. Eroul tau. De asta ai nevoie… ai luptat destul… si au fost doar mori de vant… nu ai avut cu cine… tu ai vazut lumina din ei, dar cat timp ei isi prefera orbirea nu poti sa faci nimic.

Decat sa incerci sa le dai o poveste, mai bine lasa-i sa vada ca in tine EXISTA povestea… si fii cu cel care te merita in fiecare clipa a existentei sale. Da-i lacrimile tale, doar de bucurie, da-i intreg universul din tine, da-i adevaratul si primul tau “Te iubesc!”… doar aceluia care nu le va considera garantii si care nu te va trata ca proprietatea si cucerirea sa… ci celui care le va tine mereu in inima sa si va incerca zi de zi sa te cucereasca si sa le merite. Mereu altfel… mereu cu altceva… mereu in mintea si inima ta…

Cel care va putea sa iti citeasca gandurile in ochi si fata de care nu iti va fi teama nicicand sa iti recunosti trairile… cel care te va face sa te simti in largul tau, atunci cand te vei afla in preajma sa… cel care iti va fi lumea si omul… care niciodata nu te va face sa te indoiesti ca e EL, nici macar cand nori or sa va mai strabata cerul.

O fata ca tine… merita!!! Tine minte INTOTDEAUNA !
... sa iubesti adevarat, pasional, nebun si fara bariere!

Cred ca sufar de prea multe batai de inima

2011-01-08T18:59:00.000+02:00

Dragul meu,

Stiu ca in momentul de fata fix de ceea ce iti voi scrie eu nu aveai nevoie, dar am sa imi cer scuze anticipat si am sa ma justific prin simplul fapt ca nu mai pot sa tin in mine. Zilele trecute m-ai intrebat cand ai putea sa ma vezi, iar eu in loc sa iti raspund am schimbat foaia imputandu-ti o minciuna. De fapt, era un fel de raspuns, dar in maniera mea stranie si nebuna (precum sper ca te-ai obisnuit deja ca sunt).

De cand ai plecat a fost un tumult ingrozitor in mintea si sufletul meu. Atata agitatie si forfot incat abia pot sa inteleg de ce mie, de ce iar si spre ce duce. Mi-as dori ca atunci cand te/ne voi/vom revedea sa pot fi constienta de ceea ce simt cu adevarat pentru tine si de ceea ce insemni intr-adevar in viata mea. Precum ti-am spus plecarea ta mi-a deschis ochii, dar in aceleasi timp a deschis si rani din trecut. Mi-a facut bine, facandu-mi rau. Mi-a reactivat o temere mai veche, potolind in acelasi timp o frica mai noua. Hai sa incerc sa iti explic ca sa intelegi si tu cat de cat ce vreau sa zic. Mi-a facut bine in sensul ca m-a facut sa imi fie dor, ceea ce m-a luminat cu privire la importanta ta in viata mea (pentru ca eu nu cred ca poate sa iti fie dor de un om ce iti este indiferent), dar mi-a facut rau pentru ca dorul acesta a inceput sa doara cand au aparut intrebarile si gandurile negre. Fara sa vreau (da, recunosc! si nu imi este deloc usor) te-am comparat cu A. . Iti cer iertare, dar au semanat atat de bine situatiile incat ar fi fost dureros de greu sa nu o fac. Si el inainte sa plece definitiv (ceea ce inca nu stiu daca e cazul tau) isi dorea sa fie totul pentru mine, sa fie "primul si ultimul barbat din viata mea" (naiva sau nu chiar mi-a placut sa il cred cand a rostit cu atata siguranta cuvintele astea). Eu, bineinteles, am incercat sa il resping si sa il indepartez (si ghici ce? am reusit), ca mai apoi sa il injur si sa-l blamez pentru ca a disparut fara nicio urma, inchizand orice maniera de comunicare intre noi doi, cu sporadice semne de viata ce pe parcursul anului au devenit aproape deloc.

Ai spus ca mi-e dor de el. Nu si da. Mai degraba as zice ca ma tem ca nu cumva sa mai gresesc cu barbatii cu adevarat importanti in viata mea, din cauza temerilor mele. Mi-e groaznic de frica sa ma gandesc ca tu ai putea sa pleci si ai dori sa intrerupi orice legatura cu mine, ca tot ce mi-ai spus au fost emotii de moment, care iti vor trece in clipa in care te vei urca in avion. Mi-e teribil de teama sa ma gandesc ca m-ai minti si pacali in deplina cunostinta de cauza doar ca sa ... si aici nu am ce sa completez, pentru ca mi-e greu sa gasesc un motiv pentru care ai vrea sa imi faci asa ceva. De asta am reactionat atat de urat cand am vazut ce am vazut. Nu din gelozie, ci de teama ca ai putea sa nu fii cum sufletul meu te-a vazut ca esti. Nu-ti reprosam aventuri, idile, joc pe plan dublu, ci iti ceream aproape disperat sa nu fie adevarat ca tu ai putea cumva, candva sa ma minti.

Ma tem ca nu sunt deplin constienta de ceea ce simt pentru tine. Sigura sunt ca nu imi esti indiferent sub nicio forma. Insa pana nu aflu daca egoul meu poate sa capituleze si sa ma lase sa imi dau seama intr-adevar ce loc ocupi in sufletul meu, ma tem ca nu pot sa ma vad cu tine. Am nevoie de putin timp (desi, sincer, imi doresc cu disperare sa te vad, sa te ating, sa te simt prezent langa mine). Am nevoie sa aflu de la mine daca pot sa ma deslusesc sentimental (Doamne, de ce sunt asa complicata?!). Plus ca nici tu nu ai nevoie in momentul de fata de prezenta mea agitata, ai destul stres pe cap... hai sa fim mai linistiti, pentru a putea fi capabili de dialog (asta sunt: dependenta de comunicare... vorbesc prea mult, am nevoie de partener de dialog, pentru ca monologuri nu sunt intotdeauna incantata sa tin... iar pentru asta trebuie sa ai si tu mintea mai limepede). Si da, sunt putin egoista, dar am enervanta asta de sesiune si vreau sa fiu concentrata pe cat posibil la ea, ci nu la cat de zapacit e sufletul meu. (stii si tu cum e, ma intelegi pentru ca in momentul de fata experimentezi aceleasi senzatii)

Ma roade totusi o intrebare pe care nu stiu cum si daca trebuie sa ti-o pun, dar prefer sa gresesc intrebandu-te decat sa ma chinuiesc incercand sa dau eu raspunsuri (mai ales ca tu m-ai rugat sa nu incerc sa gandesc pentru tine). Esti pregatit? (nu ma injura... sau injura-ma dar nu cu inima rea) De ce, dragul meu drag, daca stiai ca pleci in Olanda o perioada mai lunga de timp mi-ai spus ca vrei sa ma vindeci de frica? Cum ai fi putut sa o faci nefiind aici? De ce ai vrut ca noi doi sa fim ceva, daca din fasa povestea isi avea sfarsitul determinat de plecarea ta? Si de ce mi-ai spus ca "personal nu vreau sa stai dupa mine, dupa o iluzie"? Cuvantul ala "iluzie" ma rascoleste de atunci incercand sa ma gandesc de ce te-ai denumit asa si de ce m-ai vrut activ in viata ta, cand tu urma sa pleci. (e ca si cum mi-ai fi spus dupa ce mi-ai oferit atata liniste ca de fapt a fost un vis si ca trebuie sa revin la chinurile mele zilnice).

Iarta-ma pentru ca ti-am rapit din timpul tau si asa putin cu prostiile mele, iarta-ma ca ti-am provocat nervi cu atatea intrebari si interpretari, iarta-ma daca a fost prea mult pentru tine. Nici eu nu mai stiu ce si cum sa fac. Cum sa procedez, cum sa nu gresesc. M-am saturat (la fel ca tine) de repetivitatea anumitor situatii in viata mea. Te rog, nu intra in acea categorie! Lasa-ma sa cred in continuare in tine si in faptul ca nu am reusit sa ma insel si de data asta.

M-am atasat enorm de tine si vreau sa iti fie bine... dar vreau sa cred ca si cu mine in viata ta...
Nu vreau sa uitam vreodata ce ne-am promis acum o luna, tinandu-ne de mana: ca orice s-ar intampla nu vom pierde niciodata asta... prietenia noastra.

Cu drag, cu zbucium, cu suflet coplesit,

A ta Marina

(P.S.: Ti-am scris mail, pentru ca pe mess mi-ar fi fost imposibil sa fiu atat de ordonata in ganduri)

Tot timpul DOI ce-or sa formeze UNU

2011-01-06T14:12:00.000+02:00

In fiecare zi resimt din ce in ce mai dureroasa distanta dintre mine si tine. Incerc sa ma gandesc ca dupa tot acest chin asteptarea imi va fi incununata intr-o maxima beatitudine atunci cand momentul va fi propice intalnirii noastre.

Prea mult din tine nu-mi va ajunge spre potolirea dorului, in colturi de existenta adunat. Prea mult din tine nu va putea sa-mi duca fiinta la starea de satietate a iubirii din totdeauna innascuta.

Poate ca in abisul nebuniei mele tu imi esti normalitate si tanjesc groaznic dupa tine. Iti vreau caldura trupului spre linistea serilor mele inghetate. Pe buzele tale eu vreau sa imi pierd suflul si sa-mi gasesc necontenit nasterea. Cu bratele tale, in jurul trupului meu, vreau sa-mi frangi trupul si sa ma slefuiesti neintrerupt. Desira-mi anii cu degetele tale si rasuceste-mi iar si iar prezentul. Apoi fa-ma prizoniera sufletului tau si stapana ratiunii din tine. Lasa-ma cu sarutul sa-ti echilibrez mintea si inima, caci am sa ma aflu la mijlocul celor doua, iar de pe buze ai sa-mi culegi raspunsuri.

Rataceste-ti pielea pe mainile mele si permite-mi sa ma contopesc cu tine… sa-mi culc sanii pe pieptul tau si sa ne unim bataile de inima.

Sa fim un cantec… un dans… o vara… oricand eterni… de atunci nemarginiti … mereu in noi… tot timpul DOI ce-or sa formeze UNU…

As vrea sa iti spun ca imi pare rau.

2010-11-28T18:34:00.000+02:00

As vrea sa iti spun ca imi pare rau.

Imi pare rau ca mi-am facut griji, imi pare rau ca m-ai inteles gresit, imi pare rau ca pt atata lucru ai considerat ca nu mai merit, imi pare rau ca orgoliul tau a fost mai mare, imi pare rau ca nu ai tinut la mine cu adevarat, imi pare rau ca personalitatea mea nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor tale, imi pare rau ca nu vrei sa ai rabdare, imi pare rau ca nu m-ai vrut pe mine ca individualitate, ci doar pe CINEVA care sa iti fie aproape cand si cum ai tu chef.

Nu imi pare rau ca tin la tine, nu imi pare rau ca imi pasa de tine, nu imi pare rau ca ti-am oferit sufletul meu (cam ologit, ce-i drept), nu imi pare rau ca am crezut in tine, nu imi pare rau ca te-am vrut pe tine.

Iti multumesc!

Eu... si acum... te astept...

2010-11-26T00:12:00.002+02:00

De ce, cand viata ma incearca si totul imi pare un imens pustiu, ma intorc cu gandul mereu la tine?

De ce parfumul tau il simt tot timpul pe pielea mea si-mi insoteste pasii oriunde ma duc?

Si acum te astept cu sufletul plin de noptile noastre... cand adormeai doar daca ma tineai in brate... Saruturile ne umpleau toate spatiile nefinite ale fiintei noastre astrale ai iti simteam contopirea inca de la primul gand de atingere...

Cat de dor imi este sa ma simt, din nou, femeie in bratele tale. Sa imi rascolesti trupul cu rasuflarea ta si apoi sa ma faci sa vibrez la auzul soaptelor pasionale.

Si dimineata... Ah, dimineata! sa rasara cu aroma noastra de cafea, sa iti simt degetele cum cauta sa imi desluseasca, prin tricoul tau, conturul...

Apoi, te privesc in timp ce te imbraci, sa imi cauti ochii cerandu-mi parerea, sa ma saruti si sa iesim pe usa intr-o imbratisare.

Oglinda liftului sa ne pastreze amprentele...

... iar revederea sa vina cat mai repede!

Eu... si acum... te astept...

Frica de libertate

2010-11-25T15:31:00.000+02:00

Frica de libertate: ramanem un cuplu sau alegem singuratatea?. De ce ne temem sa punem capat unei relatii ce, oricum, simtim ca nu mai functioneaza? De ce ne agatam de ideea de "pereche", cand este evident ca fiecare se afla pe cont propriu?

Pana unde suntem dispusi sa mergem in momentul in care se instaleaza singuratatea in doi?

Nu exista lanturi mai grele de purtat decat cele in care singur alegi sa te incatusezi. TIE iti este frica de propria libertate si iti preferi SCLAVIA!

Ne este, oare, atat de dificil sa fim noi factorul prim de decizie in momentul in care vine vorba de fericirea noastra?!

Preferam sa lasam pe altul sa ne-o ofere si sa ne-o creeze. Ce spune asta despre noi? Cat de lasi sa fim incat si in singura noastra sansa (viata) sa acordam altuia carma libertatii si fericirii noastre?!

De astazi inainte sunt libera de tine!

2010-11-23T13:55:00.002+02:00

Ma vindec azi de tine, de aceasta dependenta.
Ma vindec de durere.
Ma vindec de tristeti.
Ma vindec de minciuna in care m-ai inlantuit.
Ma vindec de trecut, de viitor nescris.
Ma vindec azi de lacrimile de pe obraji in noapte.
Ma vindec de speranta intr-un inger cazut.
MA vindec de tacerea ce-a amutit atatea soapte, din zilele in care nu ai vrut sa-mi fi aproape.
Ma vindec de un vis ce l-ai facut cosmar.
Ma vindec de o iubire ce-a fost numai in mine.
De astazi inainte sunt libera de tine!

Atatea intrebari

2010-11-16T18:28:00.001+02:00

Unde s-a dus povestea noastra de iubire?
Unde adie acum parfumul nostru de fericire?
De ce atata durere si sufletul mi-e trist?
De ce imi aduc aminte acum de un fost vis?
De ce nu-mi iei durerea sa o transformi in strigat?
De ce ma lasi sa pier, sa ard in nefiinta?
Cum ne-a cernut destinul atat de brusc nisipul?
Cum am crapat clepsidra in maini lacome de atingeri?
Cum a uitat tandretea sa ne mai treaca pragul?
Cand am pierdut sarutul in asternuturi calde?
Cand a uitat privirea sa vada aceeasi parte?
Cand m-ai lasat sa lunec prin clipele uitate?
Cat mai mintim o noapte ca ne este iar bine?
Cat mai primesti din mine?
Cat imi mai dai din tine?
Si care ne e soarta de astazi inainte?
Care ne este sufletul pierdut intre fiinte?
Care ne este vina ca a durat putin?
Care ne este miza de am ajuns sa ne mintim?

Ratacire

2010-10-23T22:22:00.000+03:00

Ce rost are nimicul nostru?

Nu vezi ca noi nici macar nu ne-am intamplat?

Am fost facuti doar pentru o ciocnire gravitationala. Eu sunt prea mult tu... tu prea mult eu.

Ne asemenam atat de prost in incertitudinea noastra, incat avem acelasi tel comun: NICIUNUL.

Cum sa ne fie posibila iubirea, cand noi nici macar nu stim daca ne-o vrem?

Copleseste-ma cu tine...

2010-10-12T18:43:00.002+03:00

Cu toata masculinitatea ta ce inca imi da fiori... cu toata rasuflarea ta ce imi sufoca asfintitul de ganduri.

Te vreau ACUM mai APROAPE decat imi este permis. Te vreau ACUM in fiecare molecula ce se dizolva si se amesteca IN FREAMATUL acesta de valuri pe care mi-l numesc TRUP. Cu tine in gand e cel mai mare CHIN, fara tine in trecutul meu e cea mai pustie noapte de incheiat. Parca zilele se inclesteaza in ACEEASI stransoare a mainilor noastre. Parca fiecare cotlon al sufletului te MURMURA pe tine si fiecare rasarit iti recreeaza fragmentele din mintea mea.

Nu esti aici. Nu sunt acolo. Nu suntem nicaieri.

Ma amagesc doar ca am insemnat CEVA. Ceva mai mult decat o litera aruncata printr-o propozitie ce nu ti-ai sfarsit-o. Ceva mai mult decat un gand hoinar pe care l-ai pierdut cu ploaia. Ceva mai mult decat o pulbere de stea ce ti-a sagetat universul.

Nu ma inteleg. Nu reusesc sa inteleg aceasta DORINTA de tine, aceasta sete nesfarsita de a te mai avea. Si nu ma mint sa iti spun ca macar o data, o ultima data. Te vreau ALTFEL. Altfel decat iti imaginezi tu si pot stii chiar si eu.

Mi-am IMPRUMUTAT sufletul in prea putine povesti de amor nechibzuit. Al naibii de putine! Si ma doare cel mai tare ca nu m-am DARUIT niciodata complet, pasional si fara logica. Nu am reusit sa fiu a nimanui asa cum numai eu stiu ca POT fi. Nu am incercat, macar, sa ma abandonez total in bratele LUI.

Nu am avut incredere.

Nu am avut nici macar rabdare.

Ah, rabdarea asta! Nu mi-e sortita mie! Nu stiu sa o practic! Nu pot sa o inteleg! Nu reusesc sa o integrez spiritului meu!

In lumea mea este ori totul, ori nimic; ori acum, ori niciodata! Si nu e bine! Si sunt extrem de constienta de asta! Si am un orgoliu puternic si dureros de mare...

... si totusi EL nu a aparut.

Ar fi fost imposibil sa imi mai plang neajunsurile daca il intalneam, pentru ca atunci INTREAGA existenta mi s-ar fi contopit cu a sa si nu ar mai fi existat egoismul Eului meu, ci doar ancestralul si nesfarsitul NOI.

Unde esti? De ce nu ma cauti? De ce nu te gasesc?

Mi-e dor de Dor...

2010-10-06T11:26:00.000+03:00

Mi-e dor de dor... real, intens, sa-mi ia rasuflarea, sa-mi revolutioneze fiinta, sa ma urce si sa ma coboare pe toate culmile asteptarii... sa ma desavarseasca in totul meu lumesc, sa ma deschida in totul meu sufletesc.

Da, vreau sa te iubesc!!!

Praf de scortisoara

2010-10-01T08:19:00.000+03:00

M-ai lasat aici...goala de tine,pustie de mine si acoperita doar de visul acelui ceva atat de puternic ancorat in trecut.

Fara regrete...doar cu bucati ce mi se desprind din trup si iti reconstruiesc fiinta.

In asteptarea mea de tine imi retraiesc speranta subreda si ologita de atata dor nespus. Adormite imi sunt acum si simturile,ce le-ai aprins atunci cu un sarut furat.Mana ta alunecand timid pe pieptul meu ma arde inca.Degetele tale pierzandu-se in pielea mea au ramas impregnate adanc in toti fiorii ce gandul mi-i trezeste.

Imi caut senzatia de tine pe fiecare particula de oxigen ce o inspir.Nu stiu daca ti-ai dat seama,dar in acel timp atat de trecut imi luai respiratia.

Vibram prin tine...acum sunt amortita.

Te vreau in universul meu actual,insa tot ce mi-a ramas din fiinta ta sunt segmente de amintire.

Ne desparte doar rasaritul zilei cand ne vom revedea.

Ne apropie doar durerea timpului ce a mai ramas pana atunci.

Eu...tu...o cafea...si gustul nostru de scortisoara...

Insasi cautarea

2010-09-29T15:52:00.000+03:00

Mi-am descompus sufletul in litere, in numere prime, in culori, in sunete, in elemente, in atomi, in celule, in principii si valori, in totul meu unitar.

Acum sunt pustie de ele si ele pline de mine.

Am conductele sangelui ce-mi inuda si seaca marginirea trupului.

Am sentimentele si gandurile intr-un continuu flux si reflux dintre ratiune si inima.

Am absolutul cuprins in inclestarea mainilor mele si devenirea ce-mi aluneca printre spatiile moleculare.

Aparitia universului imi stinge astrii...si aprinde galaxiile.

Gravitatiile,campurile magnetice,curentii mei de aer sunt acum doar sclavii divinului meu.

E material si spiritual jocul hain al timpului,iar in ciocnirea particulelor sale am fuzionat eu.

In iubire,cu iubire si din iubire se naste eul meu primar.

E singur...sau singurul.E intreg...sau fractionat de promisiunea completarii sale.

E karma...

E asteptarea...

...Dar mai presus de toate acestea e insasi cautarea...

... acum e tot ce am... si e tot inceputul meu.

2010-08-25T04:38:00.000+03:00

Un suras. Zambetul lui… Zambetul lui reflectat in ochii mei. O zvacnire launtrica si un foc ce arde. Arde tot zidul de gheata format in jurul inimii mele. Si bate… acum bate… ii aud in sfarsit sunetele de viata. Melodia incepe sa se formeze. Un cantec… un cantec numit iubire… Nu ii stiu acordurile, dar ii invat ritmul.

Ador diminetile in care ma trezesc zambind. E viata. Acum e viata in mine si o simt in fiecare vena si artera. Imi inunda celulele corpului si vibrez. Imi vibreaza sufletul. M-am aflat. M-am descoperit vie… un vulcan adormit ce incepe sa erupa. Pasiune… lava… cenusa… ce importanta mai are… e prea tarziu sa opresc miscarea si ma las purtata. Ma scurg in mare. In marea atator dorinte si vise nerostite.

Acum sunt femeie. Acum ma simt femeie. Privesc oglinda si ochii imi par altfel. Conturul buzelor a luat forma sufletului si rosul… ah, rosul asta e doar sangele meu ce s-a pus in miscare. E atata dorinta pe ele… atata asteptare… atat freamat si atata presiune.Simt inundatia de sentimente in toate colturile uitate ale fapturii mele si simt tacerea sparta de vocea inimii.

Sunt melodie. Sunt dans. Sunt vibratia ce misca pamantul. Sunt punctul de inceput al infinitului. Sunt pasiune. Sunt rosu. Sunt dragoste. Sunt viata. Sunt vie. Sunt tot.

Sunt totul meu.Totul universului ce m-a nascut. Acum da. Acum pot. Acum simt. Acum … acum e tot ce am… si e tot inceputul meu.

JE suis MALADE!

2010-08-19T04:22:00.001+03:00

Intr-o absenta de “noi” construiesc vise pe baza de speranta. Nu cred in imposibil. Nu vreau sa nu fiu capabila de iubire cand nici macar nu am simtit-o. Dati-mi voie sa imi pastrez inocenta inimii si credinta ca intr-o zi ma va atinge si pe mine acea gentila raza de soare… si ma va lumina… ma va incalzi si ma va ghida spre cele mai frumoase sentimente ale universului.

Voi gasi puterea sa fiu eu intr-o completare noua. Voi avea deminitatea sa pasesc cu incredere in obscurul lumii si sa inving toata nesiguranta si ironia ce mi-o aruncati in fata, voi, cei fara ochi capabili sa vada dragostea.
Ce v-a intunecat inima? Ce v-a tradat nobletea esentei umane ? Ce v-a lasat sufletul pustiu ?

Privesc in mine, in acea faptura minunata ce imi locuieste trupul si o descopar pe zi ce trece mai fascinata de oameni, de emotii, de puterea vietii… si de prea-putinul timp al ei.

E prea scurt traiul meu pe acest pamant incat sa imi permit luxul sa nu il traiesc asa cum vreau… si cel mai important… asa cum SIMT. Fara regrete, fara prea multe intrebari, fara teama de ce se crede, ce se spune, ce se intampla.

Imi traiesc viata cum si cu cine vreau. Fara « de ce-uri », fara explicatii, fara false impedimente ce-mi parvin de la secaturi.

Doar cu zambet... cu nebunie... cu pasiune... si cu atat de multa tandrete, incat nici macar cerul nu imi mai este limita... si nici nu mi-a fost vreodata...

PASIUNE!PASIUNE!PASIUNE! NEBUNIE! NEBUNIE! NEBUNIE! Adica atat de multa iubire incat lumea intreaga este a mea... a celei mereu indragostita de dragoste... a celei mereu capabila de frumos... a celei ce a descoperit secretul eternitatii: sufletul liber... liber de voi, cei ce incatusati si sugrumati viata ce se naste in fiecare bataie de inima ce pulseaza senzatii.

Doamne, si ce frumoasa este viata!!!

Tandem

2010-06-03T14:30:00.005+03:00

Aș vrea să iau tot Verdele existent pe Pământ și să îl arunc peste Omenire…

Să fie crudă în Nașterea sa, să fie invidioasă de Neajunsurile sale și să acopere câmpurile Arse…

Nu mai vreau să cred în Griul trist și obosit pe care mi-l prezentați Zi de Zi. Nu mai vreau să vă văd licăririle unduite pe Inimi negre, care par să zdrobească până și Puritatea din care v-ați născut.

Vreau Calm și Liniște… și Zâmbete împrăștiate la fiecare colț de stradă…

Copii deghizați în adulți, cu Sufletele neîntinate…

Vreau Nebunia Iubirii adevărate si dezinteresate…

Vreau stele cazatoare și Dorințe împlinite în fiecare Noapte cu lună plină…

Și Amintiri senine…

… și din când în când Lacrimi… dar nu prea dureroase , ci ușor înțepătoare… atât cât să ne arate Prețuirea…

Aș vrea să fiu Roșu. Roșul Pasiunii. Pasiunea dintre două Inimi albastre. Inimi albastre și singure. Singure pe câmpurile Arse. Câmpurile incendiate de Singurătate. Singurătatea fără înțeles. Înțelesul Vieții Noastre. Viața aprinsă de Noi. Noi născuți în Iubire. Iubire ce știe cum să dărâme zidurile Sufletului...

... și să încolțească Speranța. Speranța de mai mult. Mai mult Necunoscut. Necunoscutul ce ne curge spre același Infinit.

Infinit…
...infiniți…

Noi…
... doi, împreună.

Trio

2010-05-28T20:00:00.001+03:00

E trecerea timpului pustie melodie?
... ori bataile de inima se pierd pe alt ritm de soapte...

E vantul mai tacut decat ne-am obisnuit sa fie?
... ori poate ca buzele ne-au amutit in acelasi sarut...

E noaptea mai lunga decat o simteam inainte?

...ori poate ca dorul in ganduri ni s-a ascuns...

Sincretism*

2010-05-28T12:56:00.007+03:00

-Am sa vad marea in ochii tai!

-Si o vei sorbi de pe buzele mele...

-Am sa simt briza pe pielea ta!

-Si o sa te joci cu ea prin parul meu...

-Am sa culeg nisipul de pe mainile tale!

-Si o sa te mangaie prin degetele male...

-Am sa simt pescarusii in sufletul tau!

-Si o sa te iau cu mine in zbor noaptea...

-Am sa sterg spuma valurilor de pe umerii tai!

-Si o sa te invesmanti cu ea prin mine...

-Am sa iti fiu plaja gandurilor!

-Si o sa fiu marea viselor noastre...

-Am sa te ascund in scoica inimii mele!

-Si o sa invelesc in sidef perla iubirii noastre...

-Am sa iti fiu luna seara pe orizontul in care te pierzi!

-Si o sa pornesc furtuna de raze peste oglindirile de lumina...

-Am sa te duc in portul amintirilor noastre!

-Si o sa ancorez in larg corabia zilelor de pasiune...

-Am sa te privesc transformandu-te in mare!

-Si o sa navighezi debusolat spre zarile mele...

*SINCRETÍSM ~e n. 1) Caracter nediferențiat specific pentru etapa incipientă de dezvoltare a unor fenomene. ~ul artei primitive. 2) filoz. Îmbinare forțată și necritică a unor teorii și doctrine eterogene. /

Dialog

2010-05-26T21:13:00.003+03:00

-Si totusi… EA exista!

-Si unde este?

-Niciodata acolo unde te uiti… intotdeauna atunci cand privesti.

-Dar eu privesc!

-Nu te amagi singur. Noi toti suntem orbi cand vine vorba de privit. Doar foarte rar vedem cu adevarat.

-Si ce ramane de facut?

-Lasa destinul sa va deschida ochii… ochii sufletului…

-Si daca nu se va intampla asta?

-Cred ca am uitat sa iti spun cel mai important lucru… pentru a privi mai ai nevoie de ceva…

-Eram sigur ca nu e atat de simplu!

-Din fericire, nu!

-Si imi spui ce?

-Credinta! Trebuie sa crezi cu toata inima ta ca ea exista … si ca atunci cand o sa va intalniti o sa poata sa priveasca…

-Si daca a privit prea mult si acum i-au obosit ochii?

-Nu ne ajunge viata sa privim prea mult.

-Si daca e orbita de altul in viata ei?

-Lumina ta va fi mult mai puternica.

-Si daca nu o sa fie EA?

-Inseamna ca trebuie sa mai cauti.

-Pana cand?

-Pana cand vei invata toate lectiile ce ti le preda destinul.

-Si daca nu o sa pot sa o iert?

-Pentru ce anume ar trebui sa o ierti?

-Pentru ca nu m-a gasit mai devreme, pentru ca nu a fost doar a mea, pentru ca nu mi-a umplut noptile in care o cautam printre stele.

-Roaga-te intai sa te ierte ea.

-Si dupa ce ne vom gasi ce-o sa urmeze?

-Iubirea.

-Si pana atunci?

-Visarea.

-Si daca nu o sa o gasesc niciodata?

-O sa fie trist… pentru ca asta inseamna ca doua suflete pereche au colindat singure o lume intreaga…

-Si atunci de ce sa mai sper?

-Pentru ca ce ti-am spus eu adineauri este imposibil.

-Adica?

-In viata asta cu totii ne gasim jumatatea… doar ca uneori poate fi doar pentru o clipa… o sa treaca pe langa noi pe strada, o sa fie dintotdeauna in fata noastra,o sa ne apara in vise cu chip atat de clar… o sa stim sa nu-i dam drumul cand inima ne bate…

-De ce imi spui toate astea?

-Pentru ca si eu cred…

-In EL…

-Nu.

-In EA…

-Nici macar.

-Si atunci in cine anume?

-In tine.

Daca stii sa vrei,e imposibil sa nu gasesti ceea ce cauti

2010-05-19T08:12:00.000+03:00

Atunci cand imi este dor de tine...ma invelesc cu parfumul tau.

Inchid ochii si te gasesc in sufletul meu...ascuns printre atatea amintiri.

Sarutul...primul nostru sarut.

Timid...timid si stangaci...de parca era intaia oara cand imi daruiam buzele...intaia oara cand un barbat imi cuprindea trupul...intaia oara cand imi batea cu adevarat inima.

Nu incetam sa ne atingem gurile.Ne uneam si ne rataceam dorintele pe varful limbii.

Mainile noastre cautau dezmierdarea, iar buricele degetelor scriau vraji pe pielea ce ardea.

Doi nebuni in miez de noapte vegheati de lumina lunii.

Doi amanti binecuvantati de stele.

Doi straini ce parea ca se cunosc de-o viata.

Era tarziu in tine.

Era devreme in mine.

Ne completam fara cuvinte,fara atingeri duioase...doar respiram asemeni si intreaga viata se contopea in putinul spatiu dintre noi.

Ne-a despartit ziua.Fara sa stim si...poate...fara sa vrem.

S-au asezat intre noi cuvintele ce ne-au rapus tacerea mistica.

Nu mai cunosc aproape nimic despre tine.

Stiu ca mi-e dor... E dor ce arde.

Stiu ca te vreau...te vreau atat de aproape.

Stiu ca te am...te am in visele mele de zi si de noapte.

Stiu ca parfumul tau e in mine...parfumul tau inca ma imbraca.

Stiu ca te caut in soare...in soarele ce lumineaza distantele noastre.

Leapsa

2010-05-11T20:49:00.003+03:00

Pentru ca Doru a crezut ca ar fi interesant sa afle care sunt cele 10 lucruri ce ma fac fericita, m-am gandit sa intocmesc o lista rapida cu primele 10 care imi vin in minte
(constienta fiind ca sunt mult mai multe):

1. Saruturile pasionale si romantice in miez de noapte.

2. Sa conduc cu muzica data la maxim atunci cand soarele apune.

3. Furtunile de vara privite noaptea pe fereastra.

4. Cand el ma tine de mana si mi-o saruta.

5. Cand primesc flori fara niciun motiv.

6. O cafea buna in compania unei prietene.

7. Doua lumanari, muzica in surdina si un pahar de vin rosu.

8. Un compliment venit din partea unui strain.

9. O prajitura delicioasa.

10. O carte buna care ma face sa zambesc si sa meditez dupa ce i-am sfarsit paginile.

Care sunt ale tale?

...asteapta-ma gol de iubire... ...umple-te cu mine.

2010-04-24T22:22:00.000+03:00

Mi-am ars sufletul in departari mistice, pe ruguri de mult timp uitate in analele fiintei mele.

Ma dor zarile in care mi-am apus gandurile de viata si simt linia orizontului meu ca pe o cicatrice de prea mult a vreme vindecata.

Imi caut departarile in ochii barbatilor ce-mi taie cale si nu reusesc sa te gasesc.

Am schimbat cursul raului pe care curge destinul meu si am sperat ca-ti voi inunda padurea vietii.

Mi-am apus visul pe pamantul fagaduintei tale si am rasarit in fiecare cuvant ce ti-a sarutat buzele.

Pe linistea valurilor mele ti-am trimis pescarusul caruia i-am legat de aripi vechea-mi amintire.

Ma gasesti pe coltul lunii noastre albastre, cu toate stelele impletite in mine.

Lumineaza-mi calea spre tine...si...

...asteapta-ma gol de iubire...

...umple-te cu mine.

Uniune

2010-04-22T23:28:00.000+03:00

Ne sincronizam in iubirile noastre ce astazi si-au intersectat emisferele.

Am uitat ca timpul are notiune, am alunecat dincolo de rutina zilelor si ne-am unit mainile.

Am ratacit clipa pe buzele tremurande si ne-am savurat sarutul dincolo de strazile necunoscutelor regrete.

Suntem doi nebuni amanti ce ne pierdem sufletul printre asternuturile fiintelor noastre intregite de aceasta noua inima.

Vibrez cu tine... te zbati in mine... si transformam doiul in unitate...

Tu barbat si eu femeie... legati pentru eternitate de secretul aceluiasi pacat...

Ei, dragul meu, chiar nu inteleg nimic!

2010-03-25T14:24:00.000+02:00

Si cred ca te gasesc astazi mai aproape decat ieri.

Ti-am simtit parfumul cand ma plimbam pe strada mea pustie.

Si mi-am dat seama ca a inceput sa imi fie dor de tine.

Apoi mi s-a parut ca te-am vazut in trecatorul ce mi-a taiat calea.

Si mi-am dat seama ca nimeni nu iti poate semana.

Acum nu te mai caut decat in mine, cu totul tau de care m-am indragostit.

Nu mai permit azi nimanui sa-si dea cu parerea si nu ii mai las pe ceilalti sa imi spuna ce mai faci.

Ei nu stiu ca tu esti tot timpul cu mine.

Ei cred ca pot sa intervina in povestea ce ne-am scris-o de dinainte sa ne stim.

Ei nu cunosc nimic din mine si din tine si judeca mereu himerele din capul lor.

Ei au uitat ca noi suntem iubire si nu cunoastem spatiu, timp, ci doar inimi.

Degeaba le spun eu ca luna fara soare n-ar fi capabili sa o vada...

Ei, dragul meu, chiar nu inteleg nimic!

Teatrul iubirii

2010-03-24T08:53:00.001+02:00

Credeam ca roata nu se intoarce, ca doar evenimentele din viata mea poarta statornicia karmei, iar eu trebuie sa ma conformez.

Apoi am privit mai atent in jurul meu si mi-am dat seama ca dinamica in care eu cred e falsa. In fapt, se roteste totul atat de repede, incat mie imi pare ca traiesc in neclintire.

Viata imi aduce neincetat arome, oameni si intamplari ce eu le cred trecute.

E ca si cum as juca aceeasi piesa de teatru, dar in alta sala, cu alta masca, o noua distributie si un public necunoscut.

Imi primesc aplauzele, ori huiduielile, ma retrag in spatele cortinei si ma indrept inconstient spre urmatoarea mea reprezentatie.

Tragic mi se pare faptul ca atunci cand imi uit replicile imi acuz publicul de neintelegere.

Si este numai vina mea, caci eu imi ratacesc concentrarea intrand in mintile lor si intonandu-le gandurile. Eu le aud soaptele si apoi le spun cu voce tare. Eu ma pierd in privirile lor si ma vad in oglinzi ce ma deformeaza.

Si tot eu, uneori, intalnesc acea privire timida in care ochii mi se pierd. Si incepe inima sa vada.

Si rolul meu deivne al lui. Imaginatia mea il creeaza pe el. Buzele mele il murmura pe el.

Si nu mai am replici... doar cuvinte nerostite cu glasul sufletului.

Automatismul imi devine firesc, iar restul lumii dispare treptat.

Ei parasesc sala, lasandu-ne pe noi sa ne continuam teatrul iubirii.

Daca avem noroc, nu se mai intorc o viata.

Si daca nu se intampla asta inseamna doar ca alta scena ne asteapta.

Impulsul daruirii

2010-03-23T13:25:00.001+02:00

Mi-e teama uneori de puterea dorintelor mele, de focul ce se naste in mine rareori, dar arde orice urma de ratiune.

Nu ma consider o fiinta daruita impulsului , ba uneori chiar ma gasesc prea calculata, insa atunci cand pasiunea ma starneste e ca si cum mi-as pierde controlul.

Si atunci ma opresc din analizat. Nu mai am timp, nu mai am motive, nu mai am posibilitati.

Traiesc momentul si atat.

Fara "de ce-uri", fara "daca-uri", fara nimic.

E clipa fatala in care ma indragostesc.

E secunda in care eu renunt la mine si ma daruiesc neconditionat.

Este atunci cand intre apusul si rasaritul constiintei de sine ramane singura noapte in care eu traiesc cu adevarat.

Uneori, mi-e dat sa ratacesc doar o data si incendiul gandurilor se stinge in mine.

Alteori, primesc vapaie din exterior si atunci scanteia se imparte la doi.

Atunci, se naste si moare totul. Ma descompun si ma reintregesc in bratele LUI si ma descopar neincetat.

Devin fiinta pe taramuri angelice si simt toata minunea vietii cum imi aluneca in simturi.

Nu mai exista "eu" si "tu" pe buzele noastre, ci ne scufundam intr-un diafan "noi", pe care atunci cand nu-l rostim il simtim in fiecare celula a trupurilor ratacite.

E ca o mare atat de sarata din care ne adapam din ce in ce mai mult, caci pe masura ce ne sorbim substanta devenim tot mai insetati unul de celalalt.

Ne prapadim noptile scurte in placeri indelungate...

Sarutul

2010-03-22T09:49:00.000+02:00

Ai simtit vreodata gustul altor buze ca si cum n-ar fi otrava din cauza careia ai vrea sa mori?

Intotdeauna am crezut ca sarutul trebuie sa fie fascinatia suprema. Tremurul gurii este freamatul sangelui, iar atingerea finala este insasi implinirea fiintei.

Imi pare ca in acel moment toata suflarea lumii e necesar sa se sufoce.

Este secunda ce separa spiritul de corp pentru a se preda si implini cu celalalt.

Este climaxul devenirii si singurul care poate cunoaste sentimentele inimii.

In sarut toata minunea lumii se topeste si mainile deseneaza nou contur pe pielea celuilalt.

E ca si cum atunci si doar atunci afli nemurirea trecatorului din tine.

Este semnatura barbatului si castitatea paganei.

Este amprenta femeii si coasta lipsa a barbatului.

Este un murmur de dorinta si imboldul lasului.

Este intreaga traire a universului si marul pacatului.

Este gingasia soarelui si fata nevazuta a lunii.

Este materie in stare pura si energie solidificata.

Este secretul aceluiasi pacat ce ne leaga.

Te caut...

2010-03-19T14:36:00.000+02:00

Te caut...

Te caut printre razele jucause de soare ce mi se pierd in parul castaniu.

Te caut pe strazile prafuite pe care imi rasuna tocurile.

Te caut in firele de iarba ce-si alinta timid verdele crud.

Te caut in albastrul senin al cerului ce imi vegheaza mersul.

Te caut in privirile trecatorilor ce-mi zambesc complice.

Te caut in totul ce ma inconjoara.

Te caut in visele mele de seara, in visele mele de dupa-amiezi lenese, in visele mele de clipa pe minut.

Te caut in cuvintele ce le scriu zi de zi pe toti peretii fiintei mele.

Te caut in gandurile mele cuminti, in gandurile mele perverse, in gandurile mele de dragoste si nemurire.

Te caut in colturi de suflet, pe platouri de inima, pe conducte de vene si artere.

Te caut in mine mai presus de oricine.

Te caut si atat...

Si daca se intampla sa ma gasesti tu inaintea mea... te rog, macar, sa-mi dai de veste...

Eu doar a ta... si tu mereu in mine...

2010-03-18T16:52:00.000+02:00

Uneori ne displace balciul timpului trecut in analele existentei noastre. Alteori ne pierdem mintile in caruselul vietii si ne uitam ratiunea la poarta circului lumii.

Ne rotim in sensuri opuse, dam cu spatele mai mult de 50 de metri pe strazile cu unica directie si ne avantam ca doi bezmetici in curse ilegale pe ruta sentiment-dorinta.

Obosim.

Asa ca ne asezam la umbra gandurilor noastre ce cade peste trupuri amortite.

Neincetat ne cautam energia sufletului si ne privim in ochi pe furis.

Ne lanasam intr-o provocare tacita. Eu vreau sa stiu mai multe despre tine. Tu vrei sa aflii totul despre mine.

Iesim pe strazi... doi anonimi cu ploaie in acte. Intrebam trecatorii, dupa harta palmei, spre unde trebuie sa alergam.

Eu fug spre soare. Tu mergi spre luna.

Si apoi ne ratacim...

Pe mine intunericul tau ma abate de la ruta. Tie lumina ochilor mei iti stinge stelele.

Doi hoinari in lume, cu priviri ratacite spre nicaieri ne este dat sa ne ciocnim Eu-rile.

Impactul este atat de puternic incat planeta se opreste, iar timpul ni se sparge in bucatele.

Ne incearca o uimire... dar parca ar fi placere... si ne zambim complice, pentru ca oricum nu mai avem nevoie de cuvinte.

Tu ma iei de mana. Eu iti strang degetele in stramtoarea falangelor mele.

Ne daruim buzele cu gust de anotimpuri fastacite... iar in sarutul nostru se naste speranta zilei de maine.

Eu doar a ta... si tu mereu in mine...

Te-am intrebat

2010-03-17T23:55:00.002+02:00

Te-am intrebat intr-o seara cum ma cheama si ai raspuns firesc "Marina". Este tot ce cunosti despre femeia ce se dezvaluie in fata ta, dupa atata timp de cand noi ne cunoastem. Doar ca eu sunt Eu, si-mi place mai mult cum ma infatiseaza acest nume.

Te-am intrebat ce iubesc, cum iubesc si cat iubesc... iar tu ai spus "Eu sunt tot ce trebuie sa stii!", dar nu este deloc adevarat. Ma iubesc. Ador sa scriu, sa visez si sa cant in noapte. Cred in ingeri si mi-e frica de moarte... doar ca, de unde si mai ales de ce ai cunoaste tu aceste lucruri?

Te-am intrebat despre muzica pe care o ascult si ai inceput sa imi insiri melodii pe banda... dar ai uitat ca sufletul meu danseaza doar pe virbatiile sale.

Te-am intrebat ce culori imi plac si ce imi doresc plin de culoare si splendoare in viata mea. Ai raspuns sec: "rosu, mov si albastru" si apoi ai inceput sa imi balabai cateva lucruri materiale. Nu. Imi sunt dragi toate culorile vietii si tot ce poftesc este un curcubeu in suflet.

Te-am intrebat ce parfum imi mangaie pielea si am asteptat rasaritul pentru a vedea daca-ti mai amintesti. Chanel, Dior, Chopard... nu ma incanta. Eu am o aroma cu mult mai intensa- cea care ti-a dat peste cap intreaga lume.

Te-am intrebat ce imi doresc de la tine si tu m-ai sarutat. De fapt, mi-ar fi placut sa ma iei de mana, sa ma strangi la piept... si sa dansam dupa bataile inimilor noastre.

Te-am intrebat cine sunt in viata ta si mi-ai spus sa tac; talentul mi-e de ajuns... dar nu este deloc asa. Talentul nu imi apartine numai mie... diverse indemanari poate avea oricine... in timp ce eu voiam sa fiu doar un "TU", al tau.

Te-am intrebat ce vreau de la viata... si ai tacut... un timp mai lung decat cel ce s-a scurs...

Imi doresc o splendida si nebuna iubire, o carte despre pasiuni nesfarsite, o fata inzestrata si sanatoasa, o casa pe malul marii, nopti ratacite in imbratisari nemarginite, saruturi cu gust de vara si pe cineva care sa nu stie sa ma judece...

Acum te intrebi cum de nu stiai despre toate acestea... si oare cate, inca, nu cunosti...

Finalul am sa ti-l las deschis si poti afla mai multe cautand...

Conditii si preconditii

2010-03-17T08:56:00.001+02:00

Descrie-mi visul tau cel mai indraznet, iar eu iti voi spune cum il poti face realitate.

Deseneaza-mi femeia perfecta, iar eu iti voi arata unde poti sa o intalnesti.

Povesteste-mi ce vrei in viata, iar eu iti voi darui tot ce astepti.

Scrie-mi pe cer ce dureri te apasa, iar eu voi pune vantul sa iti alunge norii.

Arata-mi pana unde vrei sa ajungi, iar eu iti voi sterge limitele.

Ofera-mi clipa ta actuala, iar eu iti voi deschide viitorul.

Ia-mi inima de mana, iar eu voi fi a ta pe viata.

Pare atat de simplu si usor, cand le vezi scrise aici... si totusi iti este greu sa mi te predai.

Trebuie doar sa ai incredere, dragul meu!

E singura conditie... din acest contract in doi...

Sa vezi in mine... sa simti in tine... sa crezi in noi.

Sa nu-ti mai para dealul munte... sa nu mai vezi in orice furtuna un potop.

Sa realizezi ca fara risc nu poti avea castig si ca sunt lucruri in viata ce nu le poti obtine decat stand la masa ei de joc.

Sa ai curajul sa iubesti... fara sa astepti nimic inapoi... abia atunci vei realiza ce inseamna sa ai totul...

... iar Tu?

2010-03-16T17:00:00.001+02:00

Dar eu imi raman mie... tu te pastrezi pentru tine... si pierdem ca doi fraieri la casa de pariuri a vietii... pana cand ramanem secati de vlaga... pana cand ramanem saraci din vanzare... pana cand datoriile ni se transfera in alta viata... pana cand gasim pe ce sa mai pariem...

Propun sa ne punem in joc o ultima speranta, un jeton ce l-am ratacit printre picioarele celor ce ne-au calcat prin viata...

Eu pariez azi pe iubire... pe sufletul meu golit de povesti trecatoare... pe inima in care l-am desenat cu atata migala pe EL.

Azi merg la risc.

Azi, mai mult ca niciodata, vreau totul sau nimic...

... iar Tu?

Contraste

2010-03-09T16:49:00.001+02:00

Ma descopar din ce in ce mai capricioasa si impulsiva.

Vreau totul, pentru ca in secunda doi sa-mi cersesc nimicul.

Iau orice imi pare necesar, pentru ca mai apoi sa descopar ca nu am suficient spatiu.

Cer felurite nimicuri si-mi dau la schimb bucati de suflet.

Sunt cea mai proasta negustoare de vise, dar se pare ca intotdeauna imi creste profitul.

Nu tip. Eu strig.

Nu zambesc. Eu rad.

Nu plang. Eu fac doar inventar de lacrimi.

Nu reprosez. Eu atrag atentia.

Nu visez. Eu imi creionez in somn existenta.

Nu sunt langa tine. Eu ma aflu in gandurile tale.

Nu am lumina in mine. Eu ma compun cu soare.

Nu tanjesc zborul pescarusilor. Eu sunt valul ce-i leagana.

Nu imi insel gandirea. Eu ma ratacesc in inima.

Nu am ce sa-ti ofer. Eu m-am daruit deja cu totul.

Jucat si jucator

2010-03-08T10:09:00.001+02:00

Am coborat din nori pe fiecare treapta a nemuririi... usor in pas mi-am picurat lumina si am lasat in urma mea petale de stele, pentru a-mi regasi, oricand, drumul.

Eu am furat din cer furtuna si am coborat-o pe pamant.

Daram in calea mea regretul si smulg cu toata forta suferinta... celui predestinat.

Ii daruiesc rafale de iubire si curg pe el nestavilita pasiune.

Ma consum in nopti pierdute in placere, iar dimineata soarele-mi evapora roua de pe pielea lui.

Ziua noi ne jucam dorul.

Ne prefacem ca nu ne cunoastem, ca nu ne-am vazut niciodata. Ne dam tarcoale... ne tachinam... fugim din cand in cand unul de celalalt.

Eu il seduc cu privirea.

El ma aprinde cu atingerea.

Dansam sub cerul liber pe muzica de aseara... eu il conduc... el ma conduce...

Si facem jocul o lupta de putere.

Suntem mult prea vulcanici sa ne cedam din prima.

Eu ii fur clipa si el reuseste sa-mi ia minutul.

Ma strecor in mintea lui si ii umplu amintirile, dar el reuseste sa-mi invadeze visele.

Imi prinde mainile in ganduri, dar izbutesc cu buzele sa ii inchid cuvintele...

..."Te-am castigat si astazi, iubitule!"...

Eu culegeam flori... tu imi prindeai fluturi...

2010-03-05T23:55:00.001+02:00

Unde ni s-au ascuns gandurile ce astazi trebuiau sa ne zapaceasca?

Unde ne sunt sentimentele nebune ce ar fi trebuit sa ne fure somnul?

Unde ne umbla sufletele ce ar fi trebuit sa ne ramana unite?

Astazi nu ne mai dam teste si nici nu ne mai punem la incercari... drumul ni s-a impartit.

Cum am putut sa fim atat de neatenti si sa ne ratacim unul de celalalt?

Eu culegeam flori... tu imi prindeai fluturi...

Apoi s-a pus furtuna si ne-am ascuns in locuri diferite.

De ce nu am ramas impreuna? De ce i-am dat voie ploii sa ne sperie?

Poate ca nu eram prea bine pregatiti de o calatorie impreuna.

Poate ca nu ne doream cu adevarat sa fim doar doi, departe de lume.

Poate ca visele noastre se nasteau in nopti diferite.

Poate ca nu vom fi niciodata capabili sa ne dam un raspuns.

Poate mi-e un pic prea dor de tine... incat sa imi mai pese de trecut...

Nevoie de umbrela...

2010-03-04T20:47:00.000+02:00

Astazi m-am daruit ploii.

Am lasat-o sa se incurce cu stropii in parul meu si sa-i strice ordinea. Mi-am oferit caldura trupului picaturilor sale intepatoare si mi-am gasi temperatura. Am uitat de reguli si de precautii si ne-am plimbat pe strazi ce altadata erau pline.

E ca si cum mi-ar fi simtit tristetea si a coborat din cer doar pentru mine... si am lasat-o sa ma imbete... cu apa rece, cu vant usor, cu nori prea gri.

Sunt fericita!

Un singur gand ma face sa oftez... "Ce bine ar fi fost azi sa impartim o umbrela"...

Nascuta in Zodia Delfinului

2010-03-03T15:25:00.000+02:00

Ieri mi s-a cerut sa opresc timpul.

La inceput, mi s-a parut ridicol si naiv... apoi mi-am dat seama ca insasi natura mea de om este astfel.

Eu nu am timp. Eu nu am ore.

Am o constanta de Trei.

O insiruire de silogisme pe o sfoara subtire, careia unii ii spun viata. Eu cred ca este o continua devenire... o suma a ceea ce a fost, cu ceea ce pot si ceea ce visez.

Si acum incep sa ma intreb ce a ramas din Unul meu existential?
...Ceasul sopteste ca este Amintirea... adica regulile din jocul meu Secund...

Si care imi este, acum, rolul din actul Doi?
...Din spatele scenei o voce striga ca sunt Clipa...

Si trec odata cu minutul... dar inca nu m-am completat. Nu pot ramane o Amintire pe o Clipa... imi trebuie Treimea...

Scotocesc dezorientata prin cotloanele fiintei mele si piesa ce-mi lipseste.

Dau peste suflet... si imi intinde o hartie:
"Esti Zodia Delfinului. Pe steaua ta scrie: IUBIRE!"

Mesaj pentru mama!

2010-03-02T14:00:00.002+02:00

Felicitari, doamna!

Dupa atatea ore de travaliu aveti o fetita de fix 20 de ani!

Te iubesc, mami meu frumos, si iti multumesc ca m-ai adus pe lume, ca m-ai crescut, ca ma iubesti si ca ai facut din mine ceea ce sunt azi! Imi doresc sa fii intotdeauna mandra de mine

Te pup si te imbratisez din tot sufletul meu de 20 de ani!

2010-03-02T13:50:00.000+02:00

Printre bucati de timp, inaintez cu optimism in franturile mele de clipe.

Imi zmabeste soarele si imi arunca razele sale crude, inca, de primavara peste atatea vise nou-nascute.

Alunga dorul de trecut si imi pateaza cu lumina doar amintirile frumoase... si este cald... si e atat de bine... furtuna incepe sa se risipeasca.

Eu, insa, te astept sub o umbrela...

Fixeaza-mi, te rog, ceasul!

2010-03-01T16:20:00.001+02:00

Stau intre doua ceasuri haine... unul imi indica regretul si celalalt trecutul. Doar secundele ce cad greoaie pe cele doua cadrane imi par mai prietenoase... sunt clipele pe care le traiesc.

Am inceput sa ma desprind in fragmente si cad paginile rand, pe rand. Cu fiecare bataie de ora mi se desira semnele, iar cuvintele mi se rup de sens.

Raman suspendate franturi de propozitii... ce n-au nicio noima, ci doar silabe subrede. Intr-un final cad si ele in spatiul dintre ceasurile mele, iar literele odata izbite de pamant incep sa se dezintegreze.

Pastrez nimicul... mai greu ca inainte... si promisiunea lui "a fi"... prost agatata de cuiul lumii...

Cu tot ce am fost... cu tot ce sunt... cu tot ce am ramas sperand...incerc sa ma fixez...

Noi doi... si o umbrela...

2010-02-26T16:10:00.001+02:00

Se sting in mare stele, iar valurile arunca scanteie peste malul insetat...

Nu sunt eu si poate ca nu esti nici tu pe aceasta plaja pustie, dar candva, sub talpi, ne va arde nisipul.

Ne vom cauta. Doua emisfere fara clima... doua pasari fara o aripa... vom alerga sa ne implinim.

Si timpul insasi ne va invata statornicia , iar vantul va uita sa mai aduca rafale in gandurile noastre atat de imprastiate.

Nu exista departari... nici distante... poate o blanda adiere de dor... dar, cu siguranta, exista regasiri.

Te astept in furtuna... si daca in drumul tau nu reusesti sa-mi prinzi soarele... vom imparti o umbrela...

( image from : http://www.zeevasart.com/images/DSCN0390.jpg )

Invitatie la dans...

2010-02-25T13:54:00.002+02:00

Cad soaptele rand pe rand si raman goala in fata viselor tale. Dezbracata de mine iti sunt infidela azi mai mult decat maine… cu mainile tale cobori peste amintirile mele si imi sfasii rochia cu imprimeu de regrete.

Pacate imi sunt brodate pe marginile fiintei, iar eu le port dupa mine ca pe cea mai fina dantela de puritate. Si ma invart ca intr-un carusel cinic in bratele tale ce-mi cauta sanctitatea… si ma ametesti … si-mi iei mintile petala cu petala…

Stim amandoi ca puritatea nu mi-o mai port de multa vreme pe trup… dar te incapatanezi sa o cauti… sa fii tu exploratorul nedescoperitului uitat de demonii mei trecatori. Peregrina in realitatea mea dezarmanta sunt atat de statornica in visul ce-l inchid in colturile rotunde ale inimii mele.

Senzualitatea mi-e condamnata de credinte murdare, dar ratiunea mea nu cunoaste decat simtirea zeului suprem… dragostea. Nu caut aprobari si nici reprosuri in lumea exterioara, caci eu ma gasesc pe mine de fiecare data noua pe buzele lui nesarutate cu adevarat.

Am vrut sa renunt la visele incoltite in ieri… am vrut sa nu mai privesc muntele in inaltimea sa, desi eram atat de aproape de varf… am vrut sa uit…

Si m-am mintit ingrozitor de prost… magia mea nu se termina… zborul meu nu poate fi intrerupt… iar ochii nu-mi mai pot fi inchisi…

Degeaba imi spui ca acum totul tine de uitare… degeaba incerci sa-mi deschizi rani fara urme de cicatrici… degeaba incerci sa ma arunci in abisuri crapate sub credinte casante… am invatat de mult sa nu mai cred norii… ci sa urmaresc doar soarele…

Povesteste-mi, mai bine basmul noptii, si impleteste-mi in par astre nenascute… inca.

As vrea sa ma pierd si astazi in dansul nostru perpetuu…

Pagana... prin tine

2010-02-25T11:31:00.003+02:00

Obrajii imi prind a rosului culoare de ganduri pacatoase si inima bate... ca si cum nu ar fi stat niciodata singura in piept.

Azi imi alung singuratatea cu drept de dragoste pe viata si de fericire, cu patima unei mizere muritoare care se preda pe sine sortii.

Noi nu suntem aici pentru o eternitate... ne-a fost harazita doar clipa.

De ce sa nu profitam de ea?

Fecioara, nefecioara... mi-am pierdut in tine ratiunea... si trupul vrea cu orice chip sa ti se daruiasca... sa iti simta atingerile pe o pielea prea multa vreme amortita...

Si ce poate fi mai neprihanit decar sa ma daruiesc din iubire si din minti ratacite?

Sarutul nu este nici el cumpatat, aruncat din deprindere... poarta vina patimei.

Lasa-mi ochii cu apusuri de soare.

Strange-mi luna de pe noptiera si arunca-mi-o pe cer.

Ia-mi orele tarzii de pe pleoape si pregateste cina timpului ratacit.

Da-mi pata de etern si inmoaie pensula existentei in acuarela spatiului.

Convinge bataia pendulului sa nu-mi cante aria Universului in dimineata aceasta.

Arunca-mi si gandurile pe foc, caci mi se aprind prea tare zgomotele.

Acopera-mi auzul cu linistea valurilor... ascunde-mi inima pe piscuri de munte.

Ce vina minunata!

Undeva, intre cer si pamant, pe o noua planeta si sub soare vechi s-a nascut pasiune... deziderat strigat in zare de amor nesabuit.

Vreau sa-ti curg in sange...
... lasa-te locuit de mine noaptea...

Murmur in noapte

2010-02-23T21:46:00.004+02:00

De pe buzele-ti ce din cand in cand ma alinta sorb picaturi fierbinti de cafea amara. In vene mi se naste poveste noua, iar prin conducte de sange curge pasiune ce produce o multitudine de pacate necontrolate.

Am devenit o constructie a uitarii de sine, caci ma rup de mine in cuvinte frivole.

Iti simt rasuflarea rece... si ma supune.

Auzi cum tremura nefiresc si incet glasul ce si azi te cheama. Te privesc cum dormi acoperit de gandurile mele... dincolo de tine eu cad in visare...

Si se porneste vant naprasnic de dor necontrolat... orasul ne tremura-n ghearele unei nopti neterminate... E ca si cum insasi planeta s-a oprit in inima ce uitase sa imi mai produca sentimente.

Acum incepe sa se miste... eu o aud din nou cum bate...

In dorul meu se porneste ploaie de ganduri absconse... cu teama iti misc usor capul si ti le asez sub perna... travestite in soapte...

Orbi si muti de atata cautare

2010-02-22T18:28:00.000+02:00

Te-am pierdut cand m-ai abandonat si ratacesc orfana de mine ca intr-un labirint. Nocturne si reci imi cad regretele neluminate de pe umbre... numerosi pasi imi trec printre case, blocuri, ferestre.

Incerc sa te caut in ganduri ce le-am sapat launtric.... las multe gropi descoperite si mi-e frica sa nu cad.

Sa ma zaresti cum te caut... sa ma auzi atunci cand te strig. Si tu te ascunzi.... si tu nu vrei sa ma asculti.

Eu, cea de atunci ratacita, imi mazgalesc gandurile frustrate pe un asfalt. Pe tine te descompun cu fire cu tot... te intind pe al deviantei divan....

Si e noapte... trista pictura. Si noi doi suntem un vechi film... mut. Ne stim doar din priviri... si ne auzim doar din trecut...

Si tu te pierzi in mine.... iar eu ma pierd de tine...

Orb sa ma cauti... si eu muta sa te strig...

Asternuturi

2010-02-19T20:06:00.001+02:00

M-am pierdut in asternuturile sale.

M-am lasat posedata de el.

I-am daruit pielea mea mangaierilor sale, i-am permis sa-mi intre in vene.

Mi-am amestecat gandurile cu soaptele lui si am devenit femeie.

Nemiscata... m-am miscat pretutindeni si am descusut cu ochii inchisi perdelele de bezna sufleteasca. Prizonier, trupul meu nu a mai avut forta naturala sa mentina captiv demonul placerii universale.

Haos in minte difuza... o liniste imensa imi inconjoara planeta de concentrare si trupul mi-a ramas deselat.

Nu mai sunt una.

Am devenit multipla.

Cu alte chipuri... si diferite forme.

Sunt punctul de sfarsit al infinitului...

(image from: http://www.schmitt-hall-studios.com/art3/loveBetweenThesheets.jpg )

Santé!

2010-02-17T19:26:00.000+02:00

Vorbesc numai gandurile, dar cine le aude? Pana la urma amutesc si ele. Noua ne ramane soapta. Acea infinita scurgere din clepsidra dorintei noastre.

Carnavalul nostru s-a incheiat si a venit timpul sa ne dam mastile jos si sa avem curajul de a ne privi in ochi. Mai adanc decat am facut-o inainte. Mai intens decat vreodata ne-am dorit.

A sosit momentul ca eu sa vad in tine prelingerea viselor mele. Un vin rosu, vechi... ce-l torn cu grija in paharul tau.

Imi place sa privesc cum ochii tai se aprind si se pierd in acea picatura pe care am lasat-o sa ti se scurga. Realizezi ca viata este scurta si ca noi doi suntem sticla si vinul.

Unul umple, iar celalalt pastreaza... pana cand devenim neincapatori si taina noastra este sorbita de timp.

Bei paharul pana la capat... ma sorbi din priviri pe mine. Eu iti zambesc si iti intind mana... vreau sa-ti opresc avantul si setea de mine...

...Ne amestecam pana cand devenim soapte...

(image from: http://www.orkunsoylu.com/images/20090317222824_14.jpg )

Ea

2010-02-15T20:45:00.000+02:00

Ea poarta in ea pacatul originar, atingerile iadului ard inca pe pielea ei si Paradisul l-a pierdut cand buzele au ravnit sarutul lui. Degetele ii deseneaza si acum chipul uitat... si-a daurit trupul noptii si a devenit amanta iubirii.

Prizoniera intre da si nu, sufletul i se zbate in inchisoarea timpului. Ii apartine lui, dar se ofera aproape oricui... caci este insetata de pasiune si mistuita de dor.

Pe umerii ei poti sa vezi urmele lor si pieptul ii arde saruturi efemere. Este partea nevazuta a lunii si secunda dintre noapte si zi. Privirea sa este fatala muritorului de rand, dar nu si stapanului sau predestinat.

Este raul fugar ce uda padurea vietii. Este capatul vantului si inceputul de furtuna. Este tristete asteptand bucurie... este flacara devoratoare de oxigen...

Este tot ce-ti poti imagina si n-ai avut curaj sa cauti in realitate...

... cand... exista... absenta...

2010-02-15T14:39:00.002+02:00

Cand lumea o tii in palme si inima ta bate pe note de speranta; cand zambetul de pe buze ti-l dicteaza sufletul; cand viata iti curge prin vene si timpul se opreste in ochii tai; cand soarele straluceste pe suprafata planetei tale interioare… atunci inseamna ca inca mai crezi.

Cand plangi amintindu-ti toti oamenii frumosi pe care i-ai avut si destinul ti i-a smuls din brate, aruncandu-i in negura mortii; cand momentele frumoase le retraiesti prin amintiri; cand simti ca lumea este prea rea si nu mai poti suporta nedreptatea din jurul tau; cand simti ca puterile tale au ajuns la capat… atunci aminteste-ti ca daca vei renunta… vei pierde totul.

Nu exista despartiri, ci doar regasiri. Nu exista rautate, ci doar frustrari. Nu exista capat de drum, ci doar noi inceputuri. Nu te poti transforma intr-o persoana malitioasa, ci doar sa renunti sa mai vezi bunatatea din tine.

Crezi! Cu toata energia din tine… cu tot gandul tau curat… cu toate simturile ce te ghideaza zi de zi. Cat timp crezi nimic nu se pierde. Cat timp speri totul este posibil. Cat timp visezi realitatea se poate schimba.

Nu accepta sa te transformi intr-o marioneta sociala. Nu accepta sa faci rau, pentru ca ti s-a facut rau. Caci atunci vei deveni ceea ce ai blamat. Nu permite nimanui sa iti fure sufletul si lumina interioara, caci intunericul este de mii de ori mai dureros decat o torta pe care o incearca vantul.

Oamenii sunt frumosi. Oamenii sunt buni. Oamenii sunt capabili de iubire… in toate formele sale… atata timp cat TU esti capabil sa vezi lucrurile astea.

Daruieste iubire, atunci cand primesti ura si indiferenta. Daruieste caldura sufleteasca, atunci cand ceilalti incearca sa te inghete cu recele din ei. Daruieste speranta, atunci cand ei te lovesc cu pesimismul lor. Si adu-ti aminte ca ceva, ori cineva este responsabil de comportamentul lor… si nu-ti permite sa devii inca o voce stinsa in durere.

Aminteste-ti ca frigul nu exista. El este absenta caldurii. Aminteste-ti ca intunericul nu exista. El este absenta luminii. Aminteste-ti ca in tine se intampla ceva… se intampla o viata de om, pe care nu ai niciun drept sa o distrugi… iar ei nu au niciun drept sa o schimbe.

Tu esti singurul care iti dictezi alegerile… obstacolele sunt doar scuze. Tu esti singurul capabil sa simta… ei pot doar sa vorbeasca. Tu esti singurul ce traieste… ei pot doar sa incerce sa traiasca viata ta. Si atunci da la o parte gura lumii, alunga criticile si rautatile gratuite. Construieste… fara sa-ti darami baza.

Te-ai nascut energie… si esti apt de putere… invata sa o folosesti in cele mai nobile scopuri… caci altfel… te vei transforma in putregai…

Si ce daca lumea e rea? Si ce daca uneori si viata pare prea grea?

Chiar iti permiti luxul de a te distruge pe TINE, acel sine ce creste departe de ochii oricui, pentru a deveni la fel cu ceilalti?

TRAIESTE!Traieste pentru tine… cu bunatate si speranta… cu zambete peste lacrimi… caci in momentul in care vei renunta… vei inceta sa mai existi….

“Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptator.

O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Esti un nemernic
Când n-ai un tel hotarâtor.

Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.”(G. Cosbuc)

Semi-iubire in trei acte scurte

2010-02-12T15:53:00.001+02:00

Actul unu:

Parul ravasit ii acoperea ochii negri si urmele de rimel de pe obraji. Pe jos erau imprastiate toate dovezile noptii trecute. Privea pierduta printre razele de soare ce spargeau perdeaua si totul devenea din ce in ce mai clar.

Tragea cu nesat din tigara, sperand ca macar fumul sa ii poata ascunda pacatul. In dreapta sa dormea un necunoscut si totusi urmele de pe bratele sale ii pareau atat de familiare.

Se jucase de-a iubirea fara sa fie atenta la reguli si a pierdut totul: demnitatea.

Si-a cautat sufletul printre asternuturi de matase, cu ochii inecati in lacrimi si mainile tremurande. In pieptul ei incepuse sa auda bataile de inima uitata... poate ca nu murise de tot... poate ca mai exista speranta... si poate ca el o sa o ierte...

Actul doi:
Si parca nu-i parea atat de rau pentru ceea ce facuse. Pana la urma fusese doar vina lui.

De ce a lasat-o singura, cand ea l-a rugat sa nu plece? De ce n-a sarutat-o ca inainte? Si cum a putut sa spuna nenorocitele alea de vorbe, cand o tinea de mana?

I-a cerut doar o dovada, un gest sincer de iubire... si el i-a spus cu atata nonsalanta ca nu are de ce sa se teama... "suntem eu, tu si restul lumii"...

Si a pierdut-o definitiv... caci inima ei simtea doar pentru "noi si restul lumii"...

Actul trei:
Sunteul fermoarului ii zgaria amintirile... dar mana nu se putea opri. A asezat pe fundul valizei prima noaptea de dragoste, cand ea s-a pierdut in el pe ritm de stele cazatoare.

Cu mana stanga a pus, peste curata nebunie, conversatiile nesfarsite, in care ii adormea pe piept si i se trezea in vise.

A luat de pe covor cutia cu dorinte neimplinte, a carei cheie el a pierdut-o in gelozii absurde... se va gasi un altul care sa poata s-o deschida... si a ascuns-o in buzunarul lateral.

In mana dreapta tinea toate clipele pe care el nu i le-a daruit- abia acum a realizat cat sunt de multe- si le-a trantit peste trecut.

A picurat lacrimi peste bagajele din suflet si a incuiat valiza cu un ultim oftat.

A aruncat in mare tot ce a fost frumos si a izbit de stanci "Te iubesc-uri" false... ce nici macar nu au facut ecou.

Lui i-a lasat doar dor si tardiv regret... intr-o scrisoare pe care a semnat: "Si totusi... DRAGOSTEA EXISTA!"...

Pai lucrul acesta se simte... nu se stie...

2010-02-10T23:15:00.000+02:00

Tu crezi ca filmele pot deveni realitate?

Ca dragostea nebuna dezinteresata, plina de pasiune, cu nopti nesfarsite de vise si suflete pereche unite o putem avea zi dupa zi?

Saruturi sub ploaie torida de vara, ori furate in clipe de copilaresti reprosuri si apoi transformate in ore de extaz exista in viata reala?

Macar momentul cand privirile li se intalnesc si inimile lor uita sa mai bata ai fost capabil sa-l traiesti?

Sau sufletul ti l-ai daruit vreodata in totalitate fara sa-ti fie teama ca ea nu va putea sa aiba grija de el?

Ai privi-o in ochi si ti-ai vedea viata in ea, iar apoi ai face totul sa o pastrezi?

Tu crezi in suflete pereche?

Si crezi ca l-ai intalnit pe al tau sau inca nu a venit in viata ta?

Pai lucrul acesta se simte... nu se stie...

Caci am apus in tine

2010-02-09T22:07:00.000+02:00

E frig si pustiu dincolo de limita. Rafale de negare aluneca pe strazi promiscue, printre trecatori rataciti in vant.

Nu e nici noapte si nici zi, ci mov apus de rasarit de vise. Pe vechi alei imi pierd pasii grei de tristete. E frig dincolo de mine si inghet in suflet de copil.

Mi-e gandul prins in stele si stau spanzurate pe coltul de sus al lunii mele albastre.

Vad soarele in marea vida, dar pare prea departe acum sa-mi incalzeasca inima. Si mintea mea creeaza jocuri de lumini pe o planeta rece din galaxia mea.

Am obosit. M-am saturat sa rup din mine pentru a-ti da tie. M-am plictisit sa astept eternul din partea unui efemer.

Si nu ma mai impresioneaza astazi nici macar miscarile tale de revolutie ce-mi amagesc solstitiul... caci am apus in tine...

In drum spre mare

2010-02-06T14:39:00.000+02:00

Parfumul florii de castan in diminetile reci de primavara il simt acum peste amintirea ta. Sfaram intre degete petalele uscate ale greselilor noastre copilaresti si le las pe aripi de uitare.

Ochii mi se opresc ascupra valurilor mult prea nervoase ale marii mele si zambesc. Imi vad tot sufletul in ea si ii simt regretele ce le izbeste puternic de mal.

Agitata, cum este, nu si-a pierdut frumusetea, ba chiar imi pare acum minunata... atata putere si energie, in esenta de flexibil si fina textura... In tot cuprinsul si avantul ei, ceva ramane constant: cerul.

Astazi e calm si senin. Imi aduce aminte de tine.

O lasa in nebuna ei, dar stie ca el detine controlul.

Regasire

2010-02-03T11:41:00.000+02:00

Ii cad pe fata lacrimi din stele, dar ea nu se teme caci e amanta lunii si nimic nu o poate aprinde... si-a pierdut focul in drum spre iubire, cand alerga cu soarele de mana, spre cel sortit inimii sale.

A fost suficienta o clipa de ratacire si intunericul i-a luat mintile, lasand lumina doar in suflet. Acum ea trebuie sa invere sa nu se teama de umbre si sa aiba curajul de a-si urma simtirea caci este singura ce mai poarta harta vechiului drum.

Insa nu este atat de simplu, caci fara mana care sa-i tina torta, ea se ghideaza dupa soapte. A obosit si-o doare timpul fara tine. Cu inima in palme te asteapta la jumatatea traseului... are incredere in tine si-n pasii tai pe urme de dorinta.

E toata doar un zambet pe buze secate de saruturi false... iar mainile ii tremura de frigul imbratisarilor ce nu-i erau destinate...

Atinge-i buzele... cuprinde-i trupul...

Scurt... si la obiect...

2010-02-02T22:47:00.000+02:00

Frigul nu exista, este absenta caldurii... dar fara tine in bratele mele... il simt acut.

Intunericul nu exista, este absenta luminii... dar ochii mei ce nu te vad... ratacesc in bezna.

Ura nu exista, este absenta dragostei... dar lumea mea imi este indiferenta fara tine in ea.

Negociere absurda

2010-01-29T21:56:00.000+02:00

Astazi am de gand sa imi negociez gandurile. Vreau sa cer la schimb toate visele frumoase ce le-ai impletit cu fiinta mea. Accept sa imi platesti si in rate, dar te informez ca dobanda va fi foarte mare. Vreau ca la fiecare rata sa-mi atasezi fragmente de suflet si sinceritate in gesturi de tandrete.

Accepti?

Si simt cuvintele cum imi aluneca printre degete si teama de-a ramane goala, fara ele, in fata ta, ma impiedica sa le dau drumul.

Ele sunt singurele ce ma mai acopere in prezenta ta, ce-mi ascund visele nerostite si-mi imbraca gandurile goale de timiditate.

Ma ascund de tine printre literele ce le conturez pe pagini de suflet... las spatii libere care sa-mi permita sa fug atunci cand ma sperie avantul meu.

Nu-ti dau voie sa fii mereu prezent in gandurile mele si te alung ori de cate ori simt ca pui stapanire pe mine... pentru ca mai apoi sa te chem din nou... sa te caut in colturile neumblate ale fiintei mele... si sa te gasesc mereu altfel...

Dar intotdeauna imi dau seama ca esti parte din mine si... sincer acum: unde te poti ascunde atunci cand fugi de tine?

Intrebari in taina de regret

2010-01-28T07:31:00.001+02:00

Ne mai luptam multa vreme cu durerile trecutului?

Ne mai pacalim singuri ca pentru toate implinirile noastre este de vina destinul?

Mai avem de gand sa dam vina pe altii pentru lasitatea noastra?

De ce nu realizam ca viata este aici si acum? De ce acceptam sa ne contopim cu mediocritatea unui viitor prea linistit, dand la schimb intensitatea clipei prezente?

Ne cenzuram cuvinte, ganduri si mergem intr-atat de departe cu frica noastra de necunoscut incat sufocam sentimente. Ne multumim sa purtam masti in fiecare zi si sa nu lasam pe nimeni sa ne vada chipul... iar apoi ne plangem de rutina si plictiseala.

Suntem primii care renuntam la noi insine, dar ne asteptam ca ceilalti sa n-o faca. Ipocrizie in stare pura...

Si de riscat cand mai jucam?

Si de iubit cand invatam?

Si de trait cui mai lasam?

Cadoul meu...

2010-01-27T09:27:00.000+02:00

Pastrez in suflet cadouri pentru tine si astept cu nerabdare o noapte doar a noastra cand voi putea sa ti le daruiesc.

Am impachetat cu migala clipe de dulce tandrete, asortate cu ore nesfarsite de pasiune... sunt intr-o cutie albastra cu funda de timp indoit.

Am strans in buchete de viata zile si nopti de iubire si le-am legat cu zambete timide.

Am alergat dupa fluturii mei albastri cu aripi suflate in speranta si i-am asezat in colivia acoperita cu hartie creponata de suflet. Stai linistit, am lasat loc si pentru ai tai!

Saruturile glazurate cu dorinta nu le-am impachetat... pentru ca nu sunt cadouri... cu ele nu vreau sa-ti ornezi inima, ci vreau sa-ti acoperi lumea. Din ele te invit sa te servesti oricand ti-e dor de mine... oricand te cauti pe tine... oricand e frig dincolo de iubire...

In dreapta mea....

2010-01-26T12:20:00.000+02:00

S-a intins amagitoare noaptea peste pleoapele grele de visuri ale unei fete cu inima zdrobita de dor.

Petale din stele i se prind in par si-i lumineaza lacrimile fierbinti de iubire. Nu vrea minuni, nu vrea nici macar dorinte implinite, ci strange in rochia de matase franturi de amintiri.

Le aduna la pieptul ei cu sufletul sfasiat si incearca din batai de inima sa le readuca la viata.

Se ascunde de lume si isi schimba privirea... ii aluneca pasii pe scari de uitare... unde te cauta pe tine...

Daca ar privi macar o clipa in dreapta sa, si-ar da seama ca tu ai fost mereu acolo... dar ea este prea ratacita in durere...

Ajut-o tu caci singura nu mai poate sa te zareasca...!

Sarut-o cum n-ai mai facut-o pana acum si trezeste-o...!

Prinde-o de mana... si nu-i mai da drumul niciodata!

E doar un vis?!

2010-01-25T07:39:00.000+02:00

Parfumul tau imi invaluie miscarile trupului si simt arzand in mine dorinta cu freamat de pasiune.

Degetele tale aluneca usor pe gatul meu, croindu-si drum pe spatele meu si... simti cum tresar, dar nu te opresti.

Imi conturezi formele si scrii cuvinte interzise pe pielea mea.

Ma simt stigmatizata si cu toate acestea nu vreau sa-ti opun rezistenta. M-ai facut curioasa si vreau sa vad cat de departe esti in stare sa mergi. Respiri usor deasupra umerilor mei si alungi suvita ce-ti sta in cale.

Ma simti ca zambesc tematoare si-mi cuprinzi obrajii in palmele tale... Ma privesti adanc in ochi, iar buzele ti se intredeschid si imi soptesc hain: "Trezeste-te! E totul doar un vis...".

Why gamble?

2010-01-16T21:12:00.001+02:00

Putem vreodata, cu adevarat, sa anticipam in ce directie vor merge relatiile noastre? Indiferent ca sunt profesionale, amicale ori sentimentale, cred ca nimeni nu poate sa fie sigur de faptul ca si celalalt va fi intotdeauna pe aceeasi lungime de unda.

E totul risc. Risc pur. Risc cu miza foarte mare. Risc cu un castig pe masura.

Tu vezi lucrurile intr-o maniera si interpretezi semnele din punctul tau de vedere, dar celalalt partener de relatie oare chiar asta isi doreste sa exprime? De ce nu spunem lucrurilor pe nume? De ce ne place sa interpretam si sa ii lasam si pe ceilalti sa ne interpreteze?

E ca si cum am avea o teama ca daca am spune de fapt ce VREM noi, s-ar putea ca cel de langa noi sa nu fie de acord si atunci preferam sa ii lasam lui ocazia de a “modela” gesturile astfel incat sa stim si noi daca vrem sau nu sa continuam sa mergem pe acea directie.

Si daca totul e risc, atunci de ce ne e frica sa ne asumam vointa? De ce nu suntem in stare sa ne punem sufletul pe tava si sa vedem cu adevarat cine este in stare sa ne faca fata? Ne multumim de multe ori cu false compromisuri si credem ca asta este calea cea mai buna. Dar poate fi frica de a nu trai un pret ce merita sa-l platim pentru liniste si o impresie de control?

Ce am prefera: sa ne fie frica sa traim sau sa traim fara frica?

Oricum vom suferi, oricum vom trai clipe de neuitat, oricum oamenii vin si pleaca. Si nu cumva e mai bine sa trecem prin toate etapele acestea cu ochii inchisi si inima deschisa, simtind, savurand si delectandu-ne cu fiecare moment la intensitatea lui maxima?

Intre extreme si medii, in conditiile in care nu traim decat O DATA, de ce tindem sa le alegem pe cele din urma?

Tina Turner spunea despre dragoste ca este “a second hand emotion”, intr-unul dintre cantecele sale. Pai... poate faptul ca o “gandim” prea mult este ceea ce de fapt o “uzeaza” si o face sa fie de mana a doua.

Intre “a second hand life” a carei curs sa fie lin, sigur, plictisitor(intr-un final) si “a first hand life” a caror episoade sa fie spontane, riscante si unice(cu posibilitate de prelungire pe termen lung) cum este oare mai bine sa alegem?

... macar chipul meu...

2010-01-08T23:34:00.000+02:00

Mai tii minte sarutul nostru in noaptea dintre vise?

Imbratisarea secreta sub luna noastra albastra cand ne-am soptit dorintele cu sete de iubire?

Si mainile noastre ce cautau betia trupului ce fremata in frigul temerilor pastrate din trecut?

Ori pasiunea ce ne-a izbit sufletul de stele dupa ce ne-am marturisit ascunse ganduri?

Eu... tu... si lumea asta mult prea rece intre noi... pe care am strabatut-o intr-o secunda cu ochii grei de dor?

Fluturii albastri ce purtau pe aripi parfumurile noastre amestecate in vantul cald al serilor stinse din mai?
... macar chipul meu ti-l mai aduci aminte?

Joc de secunda

2010-01-08T01:00:00.003+02:00

Mi-am pierdut secunda aseara, cand ma jucam cu visele in gandurile tale.

Am incercat sa o caut pe pielea ta, gandindu-ma ca mi s-a scurs printre degete cand te mangaiam. Nu era acolo, asa ca am coborat in venele tale crezand ca a curs printre ele. Si tot n-am gasit-o.

Te-am mai sarutat o data, gandindu-ma ca poate ti-a ramas pe buze noaptea trecuta, dar mi-ai spus ca n-ai simtit-o in rujul meu rosu.

Te-am rugat sa inchizi ochii si am cautat-o pe genele tale incarcate de dor... am uitat sa-ti spun, dar aseara cand dormeai, ti l-am suflat pe gene... si tot degeaba... nu era nici acolo...

Mi-a mai ramas o singura solutie:sa ne mai jucam si in seara aceasta... pentru ca nu pot sa pierd ceva ce voi avea din nou!

Intre soare si lumina

2010-01-08T00:56:00.002+02:00

Mi-e dor de soare... de soare sincer cu zambete invelite in hartie colorata cu dungi de curcubeu crud.

Vreau soare vesel si puternic ca sa imi asez temerile si sa le vad umbrele pe pamant, iar cu tocurile mele sa calc peste ele si sa sparg frica.

Apoi vreau lumina... sa pot sa imi vad clar visele si sa le corectezi colturile ascutite in care m-am taiat si m-au indepartat de la scop...

Vreau soare cum zambet de vara... pentru ca vreau sa-mi reintalnesc marea, sa-mi spal pacatul... sa renasc printre valuri ce oglindesc lumina peste amintiri intunecate... nisipul sa-mi fiarba pasiunea, iar scoicile sa-mi nasca perle negre de ispite...

Se zbate in mine o aripa de copil... dar gandul imi este de femeie...

Scrisoare de inceput de an...

2010-01-02T02:07:00.000+02:00

Sufletul meu,

Simt ca te iubesc din ziua in care m-am nascut... te simt parte din mine, desi nu te-am cunoscut... ori poate ca drumurile noastre s-au intersesctat deja, dar n-am avut puterea sa ne recunoastem...

Sunt coasta din tine si iti apartin doar tie... te simt al meu cu fiecare picatura de ploaie ce-mi aluneca prin par... cu fiecare raza de soare ce-mi mangaie chipul... cu fiecare noapte in pustii visari.

Ma pierd in tine... in acel tine necunoscut ochilor mei si totusi atat de viu inimii mele.

Parca am fii de-o vesnicie, desi noi am pierdut secunda. Parca ne tine de mana, desi ne-am ratacit fiinta.

Ai sa ma ierti cand, in clipe de oarba simtire, ma voi pierde in asternuturi straine. Ai sa ma intelegi cand ma voi darui altora ca eu te vreau, de fapt, pe tine... si degetele mele se vor pierde degeaba pe brate straine... chiar de voi simti, macar pentru o secunda, ca ma voi adanci in pielea lor... niciodata sangele nu ni se va intalni.

Eu lor nu le voi alerga prin vene, ci poate doar prin triste ganduri... ei nu voi pulsa viata in mine... ci simple tresariri.

Si focul meu arde doar pentru tine... dar pana te gasesc, te rog sa ma intelegi, iubitule, ca am nevoie de paie ca sa il tin aprins.

Nu te tradez cu sufletul niciodata... iar trupul si mintea... stii si tu prea bine ca mai putin conteaza.

Pe tine te caut in zborul de fluturi... pe ei ii gasesc pe strazi prafuite... pe tine te vad in nori de furtuna... pe ei ii zaresc doar in lumina.

Eu sunt a ta si ,-am daruti tie inainte de-a ma naste... iti apartie... si esti al meu.

Te simt... te simt atat de aproape cu fiecare fior... buzele mele te gusta din acea veche amintire... din clipa in care eu am ales Iadul alaturi de tine... decat Raiul pustiu de iubire.

Nu te vreau acum... nu te vreau atunci... caci eu te am mereu... dar conditia mea de muritoare ma impiedica sa te vad AICI.

Ne pierdem in noapte, pentru a ne regasi in vis... te astept la locul nostru... cu aceeasi floare prinsa in par... cu acelasi dor pe gene... cu inima in palme... cu buzele uscate... cu trupul tremurand...

Hai, vino!

... eu sunt deja niciunde...

Exact... TRAIM

2009-12-30T18:24:00.000+02:00

In cupa vietii timpul imi picura vin rosu de amintiri... secunda cu secunda alunec pe umbre cu zambetul pe buze, pentru ca am invatat de mult ca acolo unde exista umbra se afla si lumina... ochii imi clipesc franturi de viata si vad minunea de a fi printre picaturi de suflet... inima isi bate ritmul de copil pe acorduri de maturitate, iar trupul danseaza imbratisat de promisiunea paradisului pierdut... degetele mele picteaza vise multicolore pe peretii camerei... iar buzele mele sorb cu nesat din cupa destinului...

Tin un toast: pentru anii ce s-au scurs, pentru momentul ce ma face sa vibrez... pentru superbele bucati de efemer ce ma asteapta sa le traiesc!

EXACT!Aceasta este implinirea... TRAIM!

Cearta cu maine

2009-12-29T16:55:00.000+02:00

Astazi ma enerveaza ziua de maine. De ce? Pentru ca visele mele se intind pana dincolo de ea... pentru ca gandurile mele au strans iluzii in ceasuri neimplinite... pentru ca noi pana maine suntem mai straini cu inca o zi... pentru ca pare atat de departe clipa ce vine fara promisiuni de iubire... pentru ca ma pierd in imbratisari false si in amintiri de ieri...

In acelasi timp, il iubesc pe maine... pentru ca-mi este strain si ma asteapta cu pasiuni nestinse... pentru ca este mai aproape de tine decat azi... pentru ca zborul meu ma poarta cu speranta spre un nicaieri plin de dorinte... pentru ca stiu ca maine va fi intotdeauna azi... pentru ca eu sunt atunci... pentru ca tu esti acum... pentru ca noi suntem deja acolo.

Ploaie in luna lui decembrie

2009-12-28T15:15:00.000+02:00

Cand eram mica ma temeam de ploaie... ma speriau stropii grabiti ce se izbeau violent de asfalt si nu intelegeam de ce e trist cerul... cine l-a facut sa planga...

Acum am inceput sa o iubesc.

Ii ascult muzica si visele mele incep sa danseze pe strazi pustii, desenand cu pasii lor cercuri de lumina stinse sub picaturi reci.

Acum ii urmaresc cu degetele urmele lacrimilor pe geamul meu si ii simt regretele atator clipe pierdute in pustiu.

Uneori e furioasa si toarna peste pamant fulgere oarbe si tunete surde... rafale de vant ascutit si nori grei de amintiri dureroase.

Alteori e blanda, cu stropi timizi si raze de soare incurcate in ea... atunci imi arde sufletul cu dorinte, iar atingerea ei imi patrunde intreaga fiinta...si suntem una si aceeasi... un amestec de pasiune si furie in parul meu castaniu... frig si umezeala pe buze tremurande... siroaie salbatice pe trup cald...chipul meu pe oglinda fiecarei picaturi...

Reteta zilei

2009-12-22T13:07:00.000+02:00

Se amesteca intr-un vas mediu 2 inimi si 3 cescute de nisip ud. Apoi se toarna praf de mister si se lasa sa creasca.

Intr-un alt vas se amesteca o nebunie de valuri si o ploaie de saruturi pana se formeaza un aluat de imbratisari.

Se adauga pasiune cu esenta de scortisoara si praf de stele pierdute in noapte.Se completeaza cu amestecul din vasul mediu si se presara iubire proaspata.

Intr-o tava aleasa cu grija de dinainte se amesteca sufletul meu cu al tau pana devine o crema foarte dulce... se mai adauga un pahar de nopti speciale daca nu devine compozitia destul de cremoasa.

Se aranjeaza visele nespuse pe marginea tavii si se adauga amestecul din vas pana cand acestea vor fi acoperite complet.

Se pune tava in cuptorul incins timp de... preferabil cat mai mult!

Desavarseste-ma

2009-12-14T15:15:00.000+02:00

Gandeste-te la mine ca la un joc... un joc de culori in suflet de copil. Inchipuie-ti un vis si o dorinta in pustiul diminetii. Asculta inganarea luminii cu intunericul si imi vei recunoaste glasul.

Priveste-ma ca pe un tarm... un tarm ce-si unduieste nisipurile in mare. Simte-ma in imbratisarea timpului si a spatiului. Urmareste-mi zborul infinitului pe aripi de limita.

Atinge razele grabite de soare si stinge dintr-o singura suflare focul creatiei.

Desavarseste-ma!

Ninge...

2009-12-12T13:13:00.002+02:00

Prima ninsoare...

Imi place sa visez.

Imi plac noptile in care scutur nori si pictez cu visele mele stelele.

Imi place sa oglindesc luna in cioburi de ganduri si sa ma joc cu reflexul cuvintelor pe peretii goi ai mintii mele.

Imi place cand visele mele imi umplu camera rece a sufletului si aprind dorinta in inima.

Visez pe aripi de ingeri proscrisi si las urma de zbor de fluturi albastrii.

Imi place ca dimineata razele soarelui imi saruta visul si ma trezesc in atata lumina... iar astazi mi-am vazut jocul sufletului in fulgi rataciti, gonind haotic pentru a-mi cuprinde suprafata...

Datoria

2009-12-11T10:31:00.002+02:00

Imi esti dator!

Cu ce?

Cu atat de multe incat mi-e teama sa le insir... dar, de dragul meu, am sa incerc.

Imi esti dator cu raze de soare ce ar fi trebuit sa mi le prinzi in par in fiecare dimineata.

Imi esti dator cu o cafea tare pe care ar fi trebuit sa mi-o servesti cu un pic de scortisoara in zilele in care ai lipsit.

Imi esti dator cu zborul viselor noastre intr-o noapte cand numaram stelele.

Imi esti dator cu un trandafir alb lasat pe pat in noptile in care n-ai adormit cu mine in gand.

Imi esti dator cu un sarut apasat ce trebuia sa-mi ramana imprimat pe inima.

Imi esti dator cu imbratisari tarzii ce trebuiau sa imi atinga sufletul.

Imi esti dator cu tine.

Imi esti dator vandut!

Si cred ca o viata nu-ti va ajunge pentru a-mi plati atatea... asa ca am decis sa raman cu tine si in cele ce vor veni!